Categories: Comunitate

Primarul din Hărău: guvernanţii au tăiat din greu banii destinaţi localităţilor cu primari social-democraţi

Magdalena Şerban

Sfârşitul de an vine la Hărău atât cu mici bucurii, cât şi cu supărări de ordin financiar. Şi în acest caz, guvernanţii au dat cu picătura banii aferenţi asistenţilor personali şi persoanelor cu handicap.
„Este un an în care îl vom ruga pe Moş Crăciun să treacă pe la fiecare copil în parte şi să-i ofere un pachet de sărbători, cu spri­jinul nostru. Sunt 135 în total şi le vom da celor până la clasa a VIII-a. Fiecare sat va avea un brad iluminat festiv, însă ne limităm doar la acest aspect, deoarece încheiem 2020 cu mici hopuri. La fel ca mulţi colegi pri­mari, evi­dent din barca opoziţiei, nu am primit sufi­ci­enţi bani de la Guvern pentru a onora sumele destinate persoanelor cu han­di­cap şi înso­ţi­torilor lor. La Hărău, restanţele sunt pe trei luni, adică septembrie, octombrie şi noiem­brie. Pentru a achita integral, era nevoie de 270.000 de lei, dar am primit doar 130.000 de lei, deci nici jumătate din valoa­rea solici­tată. La şedinţa de Consiliu Local facem o rec­ti­ficare de buget, adunând de la diverse capi­to­le (unde şi cum se poate în temeiul legal), ban pe ban, pentru a-i ajuta pe aceşti bieţi oameni pe care mai marii de la Bucureşti s-au gândit să-i lase în aer. Probabil că trebuie să tră­iască doar cu aer. Eu nu am treabă cu pri­marii PNL, sunt colegi şi prieteni de-ai mei, dar alocările s-au făcut pe nedrept. Ei au primit bani mai mult decât se impunea, iar noi, cei­lalţi, am rămas cu resturi. Să se facă o lege clară, pentru că la ora actuală nu se sti­pu­lează exact cât dă statul (se spune că poate da până la 90 la sută, adică poate da şi unu la sută), iar primăriile pot da minimum zece procente. Lăsăm aşa acum, dar în ia­nuarie schimbăm macazul. Sunt 25 de în­so­ţitori care au carte de muncă la noi, iar dosarele persoanelor cu handicap fluctuează ca număr. Repet: oamenii nu au nici o vină”, a declarat Lucian Mihael Albu Weber (foto), pri­marul din Hărău.
Pe de altă parte, acesta a mai precizat că unii cetăţeni nu ştiu cum decurg lucrurile şi cine nu îşi face treaba, luându-l la răspun­de­re tot pe primar. ,,Au impresia că există o gră­madă mare de bani, iar primarul ia de acolo cum îl taie capul. Noi dăm aceşti bani din ce pri­mim la acest capitol. Vom face un efort eco­nomic major pentru ca situaţia să se regleze, însă asta ne va afecta alte capitole, cel mai pro­babil investiţionale şi de asigurare a co­fi­nan­ţărilor la proiectele câştigate. Dar m-am gândit a oameni. Cum e să nu primeşti leafa pe trei luni şi să mai vină şi Crăciunul. Nu e vor­ba de lux, ci de supravieţuire”, a încheiat alesul local.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Transport public ecologic pus în funcțiune în Valea Jiului. Green Line devine realitate

Consiliul Județean Hunedoara anunță punerea în funcțiune a sistemului de transport public ecologic din Valea…

13 ore ago

PIERDERE

Pierdut Certificat de Inregistrare Seria B nr.4052575.

17 ore ago

Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu (titularul proiectului)

CONSILIUL JUDETEAN HUNEDOARA anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu…

17 ore ago

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor: Prioritatea mea este sănătatea hunedorenilor

Consiliul Județean Hunedoara a investit masiv în sistemul de să­nă­tate și în acest an. Preșe­din­tele…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pădure fără uscături nu există zice o vorbă şi descrie perfect si­tuaţia dintr-o instituţie din…

3 zile ago

Alte microbuze școlare repartizate în comunele hunedorene

În urmă cu câteva zile a avut loc ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Hunedoara…

3 zile ago