Categories: Comunitate

Primarul din Ghelari are proiecte pentru comunitate

Magdalena Şerban

Vestea că Ghelariul se află pe lista scurtă a OCPI în ce priveşte procesul de intabulare gratuită şi înscriere în cartea funciară a proprietăţilor a determinat administraţia publică de aici să-şi facă nişte calcule serioase.
„Estimativ, pot spune că aproximativ 15-20 la sută din rândul populaţiei de pe raza comunei noastre şi-a intabulat proprietăţile. Acest lucru s-a întâmplat atunci când oamenii au decis să şi le vândă şi au avut nevoie de acte, la zi. Nici măcar la primărie nu avem toate suprafeţele intabulate, decât pe mici porţiuni pe care le-am concesionat, însă procentul e aproape nesemnificativ. Avem însă fermieri care deţin ferme de vaci, capre, respectiv de oi. Aceştia au arendat pământ de la primărie şi de la oamenii de prin sate, ca să-şi poată dezvolta afacerea agricolă şi să beneficieze de sprijin financiar european. Contractul nostru de arendă va expira în curând şi am decis că pentru noile arende vom prioritiza lucrurile altfel. Mai exact, vom lua în calcul prima dată localnicii, iar ce mai rămâne vom da în arendă şi celorlalţi doritori. Dar trebuie neapărat să deţină animale, asta e regula. Avem deja două asociaţii de crescători de animale, în două din satele comunei. Primăria are arendate peste 200 de hectare, cu un tarif de 40 de euro la hectar. Se mai strâng nişte bani la bugetul local”, a arătat Ioan Bulbucan (foto) primarul comunei Ghelari.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

19 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

19 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

19 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

19 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

19 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

19 ore ago