Începe prima intabulare gratuită a proprietăţilor imobiliare

Natalia Bumbac

Lucrările desfăşurate prin Programul Naţional de Cadastru care prevede prima intabulare gratuită a proprietăţilor imobiliare vor începe până cel târziu la sfârşitul acestui an, susţine Petru Lobonţ (foto), directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Hunedoara.
„În acest moment, aşteptăm de la ANCPI să ne anunţe cine a câştigat licitaţia, organizată la Bucureşti, pentru efectuarea lucrărilor de cadastru la noi în judeţ, care vor începe până la sfârşitul acestui an. Primele unităţi teritorial administrative care vor beneficia de acest program sunt comunele Cerbăl, Ghelari şi Lelese. Proprietarii de terenuri vor trebui să permită accesul la proprietate a persoanei care va face măsurătorile, care va fi însoţită de un reprezentant al primăriei. Rezultatele măsurătorilor vor fi afişate la primărie. În cazul în care nu vor fi de acord cu rezultatele acestor măsurători, proprietarii le vor putea contesta. O comisie formată din reprezentanţi ai OCPI Hunedoara, ai primăriei de care aparţine proprietatea şi ai executantului va analiza contestaţia şi va soluţiona problema. Dacă nici de data aceasta nu va fi de acord cu soluţia, persoana va putea urma calea instanţei”, a explicat directorul OCPI Hunedoara.
Proiectul legislativ care prevede prima intabulare gratuită se referă la toate tipurile de proprietăţi, respectiv case, terenuri intravilane, agricole sau forestiere, în urma căruia fiecare proprietar va primi gratuit pe baza titlului de proprietate un extras de carte funciară. Programul este desfăşurat din fonduri guvernamentale şi a fost necesar deoarece nu exista până acum nici o bază de date care să cuprindă o situaţie completă a proprietăţilor imobiliare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

5 minute ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

6 minute ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

6 minute ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

9 minute ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

10 minute ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

12 minute ago