Cine va câştiga în războiul dintre Garda de Mediu şi CEH?

Natalia Bumbac

Mâine, 28 octombrie, reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara (CEH) se vor întâlni în instanţă, la Judecătoria Petroşani, cu cei de la Garda de Mediu Hunedoara. Motivul, primul termen din dosarul în care producătorul de energie a contestat ordinul de suspendare a activităţii termocentralelor Mintia şi Paroşeni, aflate în componenţa CEH, emis de către inspectorii de la mediu în iunie 2015.

Termocentrala Paroşeni mai are o şansă
„Avem un jurist care ne reprezintă la toate acţiunile din instanţă. Până acum, în 99 la sută din procese am avut câştig de cauză. Sperăm ca orice sancţiune pe care o aplicăm să fie corectă, iar justiţia să-şi facă treaba conform actelor din dosar”, a afirmat Bogdan Sever, comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. Soluţia dată de Judecătoria Petroşani nu va fi definitivă, putând fi atacată la instanţa superioară. Odată rămasă definitivă hotărârea instanţei, indiferent dacă va fi favorabilă sau nu CEH, aceasta va fi pusă în aplicare în cel mai scurt timp, susţine comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara. „După primirea soluţiei definitive de la instanţă, aceasta trebuie aplicată imediat”, a precizat Bogdan Sever. Întrebat despre cum se va proceda în cazul în care au apărut modificări în ceea ce priveşte situaţia celor două termocentrale din punct de vedere al îndeplinirii condiţiilor de mediu, comisarul şef al Gărzii de Mediu Hunedoara a spus că: „se vor face noi verificări. Se poate să apară modificări în cazul termocentralei Paroşeni după ce finalizează investiţia în modernizarea tehnologiei de desulfurare. Din câte am înţeles, investiţia este realizată în proporţie de 90 la sută.” Trebuie menţionat că dacă la Paroşeni au fost făcute investiţii în modernizarea tehnologiei de protecţia mediului, la Mintia acestea sunt absente.
Reamintim că în perioada 18-23 iunie 2015, Garda de Mediu Hunedoara a efectuat verificări la termocentralele Mintia şi Paroşeni, privind emisiile industriale şi stadiul realizării investiţiilor în modernizarea tehnologiei de protecţie a mediului. În urma controalelor, inspectorii au dispus suspendarea activităţii celor două termocentrale până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. În plus, termocentrala Mintia a primit o amendă de 60.000 de lei, pentru că funcţiona fără Autorizaţie Integrată de Mediu. Dispoziţia a fost contestată în instanţă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Normele de mediu impuse de UE sunt aceleasi pe care industriile tarilor dezvoltate din UE nu le-au respectat circa 200 de ani. Faptul ca impui norme din tarile Dezvoltate asupra tarilor ÎN CURS DE DEZVOLTARE va fi o frâna economica si sociala care va duce la un dezechilibru mai accentuat intre acestea.
    Pe straini îi cam doare in dos daca avem locuri de munca in tara, dar inspectorii nostrii de mediu au tartacuta de lemn? Au urmat o scoala destul de grea dar nu pot intelege implicațiile economice si sociale ale propriilor hotărâri?
    Dati publicitatii numele celor care sterg cateva mii de locuri de munca!
    Orice lege si hotărâre se ia in numele "binelui colectiv", unde este prezenta aceasta axioma in hotararea inspectorilor de mediu?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani fru­moși dând contracte babane…

4 ore ago

Bulina albă

Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…

4 ore ago

Bulina neagră

T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…

4 ore ago

Investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu

Consiliul Județean Hunedoara și Sana­to­riul de Pneumoftiziologie Geoagiu mar­chea­ză un nou pas important în dezvoltarea…

4 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

8 ore ago