Categories: Comunitate

Primarul din Boşorod trage concluzii înainte de a intra în iarnă

Magdalena Şerban

În comuna Boşorod, nu doar administraţia locală se bate pentru accesarea de fonduri europene, ci şi unii dintre locuitorii de aici. Acest lucru este un motiv de bucurie penru edilul şef al comunei, Ioan Grecu (foto).

Proiecte pentru comunitate
“Un număr de 20 de proiecte au fost accesate de către localnici, în vederea acordării
de sprijin pentru fermele de subzistenţă. E un lucru bun, deoarece zona în care trăim este una defavorizată, iar oamenii au mari probleme de ordin financiar. Unii mai primesc subvenţii de la APIA şi asta îi ajută mult de tot. Aici, majoritatea se ocupă cu agricultura. Există şi două asociaţii a crescătorilor de animale la nivel de comună”, a spus Ioan Grecu, primarul boşorodenilor. Potrivit acestuia, un proiect demarat şi depus pe fonduri europene de către administraţia locală (în valoare de un milion de euro) a fost declarat eligibil şi îşi aşteaptă verdictul de finanţare. “Este foarte util, pentru că vizează reabilitarea şi modernizarea drumurilor din comună. În 2010 au fost multe probleme, natura dezlănţuindu-se atunci, ceea ce a produs mari pagube”, a adăugat edilul şef.

Achitarea impozitelor, pe ultima sută de metri
Pe de altă parte, primarul Grecu susţine că taxele şi impozitele sunt plătite în proporţie de 70 la sută de către locuitorii comunei. „În 2011, am avut grad de încasare de peste 90 la sută, în ceea ce priveşte taxele şi impozitele locale. Populaţia comunei înseamnă în jur de 2.000 de locuitori, dar sunt şi oameni care au plecat de aici, însă au rămas cu case şi terenuri în zonă. Atunci când vedem dezinteres sau uitare, le trimitem datornicilor înştiinţări. Deocamdată, nu avem probleme majore şi sperăm ca restul de 30 la sută să-şi achite la timp, impozitele”, a declarat Ioan Grecu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Pe cine are în spate? Întrebarea frământă o întreagă comunitate din sudul județului nos­tru. Un…

16 ore ago

Laurențiu Nistor: Angiograf funcțional la spitalul din Deva. Pacienții nu plătesc costul investigațiilor!

„La Spitalul Județean de Urgență Deva avem un angiograf, vârf de gamă la nivel mondial.…

16 ore ago

Bulina albă

Irina Bodea, managerul Teatrului Dramatic ,,Ion D. Sîrbu" din Petroșani Pentru că a organizat un…

16 ore ago

Bulina neagră

Adrian I., din municipiul Petroșani Pentru că a fost condamnat la închisoare cu executare pentru…

16 ore ago

La ce pedeapsă s-au înțeles procurorii DIICOT cu polițistul învinuit de corupție?

Tribunalul Hunedoara a considerat că pedeapsa stabilită în baza acor­dului de recunoaștere a vinovăției încheiat…

16 ore ago