Magdalena Șerban
Deva se bucură de piste de biciclete finanțate din fonduri europene, iar dezideratul administrativ este ca astfel de trasee să asigure accesul spre centrul municipiului şi implicit către toate obiectivele de interes socio-cultural şi economic din zonă. Cei de la Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală (S.P.Î.G.M.)
s-au îngrijit de marcarea lor prin vopsire, iar acțiunea va continua.
,,În urma dispoziției dată de domnul primar Florin Oancea, am început să vopsim cu vopsea bicomponentă, specială și cu rol antiderapant, pistele de biciclete de pe Bulevardul Decebal și de pe Bulevardul 22 Decembrie, urmând să continuăm și în zona drumului național, pentru a acoperi toată legătura. De asemenea, am mai făcut marcaje la sensurile giratorii și la scuaruri plus la o parte din borduri”, a transmis directorul SPÎGM Deva, Irinel Faur (foto dreapta). „Siguranța pietonilor și a biciliștilor, utilizarea modurilor de transport alternative și regenerarea urbană a spațiului public sunt doar câteva obiective strategice. Bicicleta este principalul motor al mobilității urbane sustenabile în marile orașe europene, așa că ne-am propus să dezvoltăm infrastructura de ciclism urban ce este o soluție de transport nepoluant, mai ales în contextul măsurilor privind protecția climei, reducerea zgomotului și gestionarea calității aerului”, susține Florin Oancea (foto stânga), edilul șef al reședinței de județ.
Reamintim
Devenii se pot adresa Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală pentru prestarea unor activităţi economice cum ar fi: lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi şi lucrări de doborât arbori şi tăieri de corecţie pe domeniul privat, care se vor executa pe cheltuiala proprie a solicitanţilor, după obţinerea avizelor şi acordurilor legale și în termenii stabiliți în conformitate cu prevederile de mediu, producţie şi vânzare material dendro-floricol, închiriere maşini şi utilaje. Pentru informații suplimentare şi comenzi de lucru îi puteți contacta la numărul de telefon: 0254-233.588.
Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu a primit medalia de aur a Société d'Encouragement…
Investiție de aproape 12 milioane de lei, prin AFM. Microbuzele merg în 10 comune și…
Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…