Categories: Comunitate

Primarul din Balşa, în pregătiri pentru iarnă

Magdalena Şerban

Cu sate de munte în administrare, conducerea comunei Balşa şi-a făcut calcule pentru anotimpul rece. În caz de iarnă grea, cum a fost cea din anul 2000, să aibă pe ce să pună mâna, pentru a nu ţine oamenii în case, cu zilele.
„Avem două utilaje multifuncţionale, pe care le-am achiziţionat acum câţiva ani. Fiind comună de munte, era soluţia ideală ca să putem să ne gospodărim singuri, de câte ori e nevoie. Cu firmele de profil ştiţi cum e, având contracte cu multe primării, nu fac faţă. Şi e firesc, doar ninge cam peste tot în judeţ, cam în acelaşi timp. Aşa că nu puteam aştepta să li se elibereze lor utilajele şi să ajungă şi la noi, peste două-trei zile. Stăteam blocaţi. Cât priveşte satele care ne fac necazuri iarna, în afară de cele trei, poziţionate mai jos, adică Mada, Balşa şi Ardeu, cam toate întâmpină greutăţi. Per sezon rece, avem nevoie de circa 50 de tone de material antiderapant, iar pe stoc, momentan sunt 30 de tone, urmând să suplimentăm. Iarna trecută nu a fost una grea şi n-am avut blocaje rutiere. Circulă vreo patru microbuze până la ora 8:30, unele care îi transportă pe copii spre şcoli (inclusiv cel care îi duce la liceul şi şcoala din Geoagiu) şi cel de Deva, aşa că nu trebuie să întâmpine piedici rutiere. Referitor la drumurile judeţene, ce pot spune e că DJ 705, ce face legătura cu judeţul Alba, este într-o stare relativ bună, dar DJ 714, care face legătura cu comuna Bucureşci, e cu probleme. Având zone de pantă, e nevoie de deszăpezire, ca să se poată circula normal. Dar asta oricum intră în sarcina Consiliului Judeţean”, a spus Simion Meteşan (foto), primarul comunei Balşa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

14 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

14 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

14 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

14 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

14 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

14 ore ago