La Lelese se fac deja pregătiri pentru prima zăpadă

Magdalena Şerban

Pentru că lucrările de deszăpezire pe teritoriul comunei se efectuează în regie proprie, Ciprian Achim (foto), primarul comunei Lelese, face calcule pentru iarnă. Deşi aşteaptă să achiziţioneze o autoutilitară din fonduri europene nerambursabile, planurile şi le face doar cu ceea ce are momentan.

„Avem pe stoc material antiderapant (circa 120 de tone), rămas de anul trecut. Probabil că prin ianuarie-februarie 2019 va mai fi necesar să completăm cantitatea, dacă se dovedeşte a fi o iarnă grea. Folosim nisip şi amestec de nisip cu sare. Toate satele aparţinătoare sunt cu probleme, din cauza poziţionării. Buldoexcavatorul şi tractorul cu lamă, deţinute de administraţia locală, sunt folosite intens pe parcursul anotimpului rece. Tractorul e cam vechi, oricum. Aşa că trebuie să le punem la punct în perioada aceasta. Prin GAL – Microregiunea Ţara Haţegului Ţinutul Pădurenilor, am depus în 2017 un proiect european pentru o utilitară, l-am câştigat, am semnat contractul de finanţare în august a.c., dar încă aşteptăm să ni se dea undă verde pentru organizarea licitaţiei. Am estimat o sumă totală de aproximativ 100.000 de euro”, a spus Ciprian Achim, care a ţinut să precizeze că inclusiv localnicii sunt înţelegători, punând mâna pe lopeţi pentru a da zăpada la o parte şi sărind în ajutor aceia care au tractoare.
Amintirile sunt însă usturătoare, deoarece în timpurile trecute, mulţi stăteau înzăpeziţi şi câte două-trei luni, neexistând utilajele de azi. „Pe vremea comunismului, oamenii au ţinut mortul în casă şi patru zile. Atunci era greu, nu acum, când imediat ştim să ne plângem. Trăim la munte, nu la oraş, deci putem afirma că suntem obişnuiţi ca lucrurile să se obţină cu trudă”, a mai arătat primarul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

14 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

14 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

14 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

14 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

14 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

14 ore ago