Categories: Comunitate

Deszăpezire în regim propriu, la Orăştioara de Sus

Magdalena Şerban

Pentru iarna aceasta, primarul din Orăştioara de Sus, Vasile Marian Inăşescu (foto), se bazează pe cele două utilaje multifuncţionale pe care administraţia locală le deţine.
„Ne folosim de un tractor şi un buldoexcavator cu lamă de deszăpezire. În anotimpul rece, situaţia generală, la nivelul satelor aparţinătoare, este una asemănătoare, dar atunci când ninge din abundenţă se întâmplă ca unele zone să fie mai problematice şi intervenim în primul rând acolo. Îi rog pe localnici să fie conştienţi că, deşi ne-am dori, nu avem cum să fim prezenţi în acelaşi timp în mai multe locuri, din cauză că nu deţinem atâta logistică, dar ne prioritizăm acţiunile în teren în funcţie de gravitate. De regulă, achiziţionăm la începutul sezonului rece o cantitate de material antiderapant (nisip şi sare), urmând să o suplimentăm, raportat la necesităţi. Nu pot să spun că au fost cazuri când Salvarea nu a putut ajunge în vreun colţ de comună, dar este normal ca timpul parcurs să fie mai mare, atunci când e zăpadă. A fost o nemulţumire, anul trecut, pe acest subiect. La fel, şi în cazul microbuzelor care asigură naveta elevilor, respectiv a populaţiei, s-au înregistrat mici întârzieri, dar sporadice. Avem o reţea de 42 de kilometri de străzi şi uliţe, ceea ce îngreunează situaţia. Principalul însă este ca drumul judeţean să fie funcţional sută la sută. Pentru a ajunge la el, mai că te descurci cumva, dar ca să mergi la Orăştie, de exemplu, nu ai cum să-l ocoleşti”, a precizat primarul comunei Orăştioara de Sus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 zile ago