Categories: Comunitate

Primarul din Băiţa trage linie la proiecte

Magdalena Şerban

Unele se termină, alte urmează, dar cert este că la Băiţa nu lipsesc programele investiţionale. Fie că e vorba de lăcaşe de cultură, fie de tradiţii sau drumuri, aici se strigă mereu prezent.

Cămin nou la Crăciuneşti
Potrivit lui Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa, căminul cultural de la Crăciuneşti (construcţie nouă) se află în faza de execuţie şi va fi finalizat în 2013. “Vrem să-l cuprindem într-un proiect în valoare de 50.000 de euro, care să ne ofere posibilitatea de a continua lucrările, având acest sprijin financiar. Proiectul îl vom depune până în 15 septembrie, prin GAL-ul din care facem parte. Tot la acest capitol al proiectelor, cel demarat pe Măsura 322 (2,5 milioane de euro) pentru reţelele de apă şi canalizare din Băiţa, modernizarea drumurilor din satul Ormindea, înfiinţarea unui centru after-school în comună şi susţinerea continuării tradiţiilor se va finaliza în luna octombrie a anului curent”, a precizat primarul.

Clubul pensionarilor, mai căutat iarna
Singura bătaie de cap a edilului rămâne în perioada următoare asigurarea necesarului de lemne pentru instituţiile publice din comună (şcoli, cămine, primărie). Nici clubul pensionarilor din Băiţa se pare că nu a fost foarte căutat în această vară, lucru care l-a cam pus pe gânduri. Explicaţia ţine şi de anotimpul cald. “Cred că oamenii s-au preocupat mai mult de treburile gospodăreşti şi mai ales agricole, fiind vară. şi-au alocat prea puţin timp pentru destindere şi relaxare. Poate că dacă vine frigul, situaţia se schimbă pentru că aici au televizor, calculator cu internet inclus, şah, rummy etc”, a mai spus Damian Diniş. De precizat că demersul acestui club a avut la bază grupul de iniţiativă “Bunicii noştri” şi a constat în reabilitarea şi dotarea unei clădiri din satul centru al comunei.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

10 ore ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

11 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

12 ore ago

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

o zi ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

o zi ago