La Bãiţa, deşi banii sunt puțini, investiţiile nu se opresc

  Magdalena Şerban

Primarul din Băiţa, Damian Diniş (foto), nu dă semne că s-ar plictisi în această vară. Lucrări ar fi destule, dar banii nu ajung cum ar trebui. Cu toate acestea, se fac destule investiţii la nivel de comună.

„Am modernizat un drum comunal în satul Barbura, cu fonduri din  bugetul local. Până la finalul anului, trimestrial, vom achita toată lucrarea. Nu putem plăti dintr-o suflare, toată suma. Oricum, aşteptăm ca pâinea caldă, rectificarea de buget. Tot din puşculiţa noastră, facem mici modernizări la căminele culturale din Hărţăgani, Fizeşti şi Căinelu de Sus. Am câştigat un proiect investiţional pentru doi kilometri de drum din satul Hărţăgani. Mai trebuie să primim 187.000 de lei, sumă care urmează să vină, demersurile fiind deja făcute. Aceasta este ultima tranşă, valoarea totală fiind de circa 1.700.000 de lei. Pe lângă drum, au fost prevăzute şi ziduri de sprijin, podeţe, poduri. Lucrarea e finalizată şi recepţionată încă de anul trecut. De asemenea, la Crăciuneşti, atât modernizarea căminului cultural, cât şi cea a bazei sportive, au fost cuprinse într-un program investiţional depus pe GAL, în valoare de 100.000 de euro. Urmează să semnăm contractul de finanţare în această lună, proiectul fiind declarat finanţabil. Pentru Centrul de Informare Turistică pe care ne-am propus să-l realizăm în satul centru de comună, şi care a fost  accesat pe Măsura Europeană 313, nu am primit încă nimic oficial, deşi are atribuit punctaj maxim”, arată Damian Diniş, primarul comunei Băiţa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

o zi ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

o zi ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

2 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

2 zile ago