Categories: Actualitate

Contrabandiştii de ţigări au revenit în Valea Jiului

Maximilian Gânju

Traficanţii de ţigări şi-au făcut curaj şi au revenit în pieţele din Valea Jiului. Aceştia s-au regrupat rapid după lovitura dată de DIICOT.

În luna iulie a.c., ofiţerii BCCO Alba au demarat o acţiune în Valea Jiului în urma căreia a fost destructurată cea mai mare grupare de contrabandişti de ţigări. „Operaţiunea ECO”, după cum a fost denumită acţiunea, s-a soldat cu zeci de reţinuţi şi trimiterea în judecată a 35 de contrabandişti. Locul lor a fost imediat luat de alte grupări, astfel că în pieţe, şi nu numai, ţigările de contrabandă se vând ca pâinea caldă. „Ţigările marca Jing Ling se aduc în special. Sunt mai puţine surse de aprovizionare, pentru că le este teamă şi distribuitorilor să facă afaceri cu cei din Valea Jiului. Unii s-au dat la fund de teamă că vor fi daţi în primire de cei arestaţi deja. Marfa este mai puţină şi cei care vând sunt foarte atenţi la cine dau. Ţigările sunt ascunse bine de tot şi niciodată nu au asupra lor mai mult de cinci cartuşe”, a spus, sub protecţia anonimatului, unul dintre cei care s-a ocupat cu traficul de ţigări de contrabandă.
Reamintim că în luna iulie a acestui an, ofiţerii BCCO Alba au descins în peste 50 de locaţii din Valea Jiului şi au percheziţionat mai multe autoturisme, găsind astfel sute de baxuri de ţigări de contrabandă, precum şi sume mari de bani, care nu puteau fi justificate. Din cele peste 60 de persoane audiate la vremea respectivă, 29 au fost trimise în arest preventiv. După încheierea rechizitoriului, procurorii au trimis dosarul în judecată, acesta fiind înregistrat pe rolul instanţei, la Tribunalul Hunedoara. Termenul în acest dosar a fost fixat pentru data de 10 octombrie. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar se ridică la peste 2,8 milioane de lei, în măsura în care s-a descoperit că un singur contrabandist reuşea să obţină, într-un singur an, de pe urma ţigărilor netimbrate, un profit de peste 200.000 de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

6 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

6 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

6 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

6 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

6 ore ago