Categories: Comunitate

Primarul din Băiţa se pregăteşte de iarnă

Magdalena Şerban

Vine iarna, iar Prefectura judeţului Hunedoara s-a asigurat, printr-o notificare trimisă administraţiilor locale, că primarii sunt pe poziţie, în caz de zăpezi mari şi blocaje rutiere. Marea majoritate şi-a cam achiziţionat stocul de material antiderapant, însă nu în întregime. Comuna Băiţa, spre exemplu, mai are câte ceva rămas de anul trecut.
„Avem un buldoexcavator cu lamă de deszăpezire, deci nu a fost nevoie să contractăm vreo societate de profil, pentru a îndepărta zăpada, an de an. De altfel, lucrările edilitare ni le facem singuri, cu ajutorul acestui utilaj multifuncţional. Cât priveşte necesarul de material antiderapant pentru iarna ce urmează, am avea nevoie de 100 de tone de zgură, 60 de tone de nisip şi 20 de tone de sare, deci un cumul de 180 de tone de material antiderapant. Pe stoc mai sunt trei tone de sare, 20 de tone de nisip şi 30 de tone de zgură, însă rămâne să mai facem completări. În sezonul rece, probleme sunt în satul Peştera, acolo unde există zone în pantă şi la Hărţăgani, localitate în care avem un drum comunal de circa patru kilometri şi tot aşa, e vorba şi de zone în pantă. Intervenim peste tot unde situaţia o impune, bineînţeles, însă nu poţi să fii prezent în acelaşi timp. Prioritizăm căile de acces, astfel încât microbuzele să poată transporta copiii la şcoli şi să nu fie necazuri din cauza blocajelor. Salvarea a circulat întotdeauna în orice colţ de sat, nu s-a pus problema“, a precizat Damian Diniş (foto), primarul din Băiţa. Potrivit acestuia, şi lemnele pentru foc au fost asigurate, instituţiile de pe raza comunei beneficiind de încălzire centrală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

o zi ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

o zi ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

o zi ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

o zi ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

o zi ago