Primãriile nu mai primesc sprijin de la APIA pentru terenurile agricole

  Natalia Bumbac

Începând cu anul 2015, Comisia Europeană a aprobat noul regulament al Politicilor Agricole Comune (PAC), care va fi valabil până în 2020 în toate statele membre ale Uniunii Europene. În acest sens, Guvernul României a elaborat o serie de acte normative pentru a armoniza legislaţia internă cu noile prevederi europene, urmând ca în câteva zile toată procedura să fie finalizată. Printre noutăţile apărute se numără şi definirea statutului fermierului, fapt care a dus la stabilirea de noi criterii în ceea ce priveşte alocarea diferitelor ajutoare financiare prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA).

„Guvernul României a adoptat Ordonanţa de Urgenţă nr. 3/ 18 martie 2015, privind aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 – 2020, utilizate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. Astfel au apărut noi reglementări în ceea ce priveşte acordarea ajutoarelor financiare pe diferite scheme de plată. O noutate importantă este că a fost definit statutul fermierului, mai exact a fost întrodusă sintagma „fermierul activ”, care presupune îndeplinirea anumitor condiţii din partea fermierilor, iar cei care nu le îndeplinesc nu vor primi sprijin. O altă modificare este că începând cu 2015 până în 2020, unităţile teritorial administrative (comune, oraşe, municipii) nu mai pot solicita sprijin financiar pentru terenurile agricole aflate în patrimoniul localităţii. În schimb, pot concesiona sau închiria aceste terenuri către fermierii din urbea respectivă, dacă există solicitări, conform Ordonanţei 34/2013”, a explicat Marcel Socol (foto), directorul APIA Hunedoara. Potrivit directorului APIA Hunedoara, în anul trecut, 20 de primării din judeţ au solicitat sprijin financiar din partea APIA pentru suprafeţele de terenuri agricole aflate în proprietatea localităţilor.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

17 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

o zi ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

o zi ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

2 zile ago