Categories: Comunitate

Primarul din Sălaşu de Sus, nemulţumit de modul de finanţare a agriculturii

Magdalena Şerban

Primarul comunei Sălaşu de Sus, Sorin Marica (foto), crede că revigorarea sistemului agricol din România nu se află nici măcar la jumătatea drumului. În condiţiile în care s-au pierdut peste 150 de milioane de euro în domeniul vegetal, iar gradul de absorbţie a fondurilor europene pentru acest segment este unul cu numeroase carenţe, fostul deputat consideră că viitorul Guvern va trebui să se implice mai puternic şi să aplice o politică realistă în acest domeniu.

„Noi, primarii, ne plângem deseori că oamenii nu-şi plătesc impozitele la bugetul local. Dar aceşti oameni poate că trăiesc din subvenţiile de la APIA, de exemplu. Dacă ele întârzie să fie acordate, automat şi ei întârzie să-şi achite taxele. Au fost luni bune de aşteptare pentru fermierii din întreaga ţară. Nu cred că asta este o situaţie onorantă. Cele mai mari întârzieri la plată le-a acumulat ajutorul naţional tranzitoriu, fie că în discuţie e sectorul vegetal sau cel zootehnic. Această schemă de plată este singura acoperită din bugetul naţional. Transferul banilor s-a cam împiedicat pe traseul dintre o instituţie şi alta, apoi, pe traseul de la contabilitatea APIA până la contul bancar al fermierului. Deci, drumul a fost cam lung, anevoios şi încurcat printre acte birocratice. Este ca şi cum mergi cu trenul de la Bucureşti la Ploieşti, prin Feteşti, Buzău, dar cu întrerupere 72 de ore în Făurei. Mai punem la socoteală şi minusul uriaş, de 160 milioane de euro, din sectorul vegetal, şi ne liniştim. Deci, să nu ne mirăm de ce sectorul agricol a fost atins de insolvenţă”, a spus Sorin Marica, primarul din Sălaşu de Sus.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

8 ore ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

19 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

o zi ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

o zi ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

o zi ago