Primăriile hunedorene primesc subvenţii pentru căldură

Carmen Cosman

Executivul a decis să subvenţioneze şi în acest an căldura furnizată în sistem centralizat, ceea ce reprezintă o veste bună şi pentru hunedorenii care mai beneficiază de acest serviciu.
Banii destinaţi compensării preţului combustibililor vor fi acordaţi în baza unui ordin al Ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş şi, pentru judeţul Hunedoara, suma se ridică la 595.000 de lei. Banii vor fi împărţiţi între localităţile hunedorene unde mai funcţionează sistemul centralizat de încălzire. Astfel, Bradul va beneficia de 250.000 lei, Deva primeşte 200.000 lei, Petroşani – 75.000 lei, Vulcan – 45.000 lei, iar Lupeni – 25.000 lei. “Alocarea sumelor destinate încălzirii centrale, de către ministerul condus de Traian Igaş, este binevenită şi constituie un sprijin important pentru comunităţile hunedorene care beneficiază de un sistem de încălzire centralizat. Din acest moment, consider că Executivul şi-a făcut datoria faţă de administraţiile locale şi că problema asigurării căldurii în casele hunedorenilor revine exclusiv edililor şi managerilor societăţilor comerciale care furnizează agentul termic”, a declarat Dorin Gligor (foto), preşedintele PDL Hunedoara.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu ajung nici pentru o săptămâna. Ai uitat ca esti din Brad hotule! Prostovan ai fost PRostovan ai rămas. Te-ai dat cu hotii si ticalosii. Cand tremuram la iarna la tine si la pdistii tai ne-om gandi.

  • Tot respectul pentru domnul Gligor dar trebuie mai intai sa fie modernizate Termoficarile din Valea Jiului ca sunt la pamant.

  • BAi Cosmine, da de unde si pana unde STATUL trebuie sa va dea voua bani? Mereti la MUNCA BA!!!A ajuns Bradul un oras de asistati social? MAi bine intreaba-l pe NAstase si pe Ciorbea de ce au inchis minele. Asta sa faci la iarna cand vei ingheta de frig !

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

4 ore ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

4 ore ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

4 ore ago

Martie vine cu sărbătoare la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…

4 ore ago

În linie dreaptă. Nu o mai vor pe primăriță

Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la pre­fectură do­cu­mentele necesare ini­țierii re­fe­rendumului…

4 ore ago