Primarii PDL, lãsaţi cu ochii-n soare

Sorina Popa

Când vine vorba de împărţirea bugetului, de fiecare dată este cineva nemulţumit, pentru că niciodată nu sunt suficienţi bani. Aşa a fost şi ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean Hunedoara, când au fost repartizaţi bani primăriilor hunedorene.

Pentru plata datoriilor şi cofinanţări

Un număr de 12 unităţi administrativ-teritoriale nu au primit însă nici un leu. Printre acestea, se numără, culmea, cele conduse de edili din Opoziţie. Astfel, primăriilor din Petroşani, Hunedoara, Geoagiu şi din opt comune, nu li s-a repartizat nici un leu. Dintre comunele lăsate fără un sfanţ, sunt Romos (PDL), Răchitova (PDL), Ribiţa (PDL), Şoimuş (PRM). Motivul, a spus preşedintele CJ, Mircea Moloţ, a fost acela că „ele au beneficiat, pe parcursul acestui an, de bani de la guvern”.
Aleşii judeţeni au aprobat, ieri, alocarea sumei de 3,17 milioane lei pentru 57 din cele 69 de primării din judeţ, banii urmând să fie folosiţi pentru plata datoriilor şi, de asemenea, pentru cofinanţarea unor proiecte de infrastructură.

Moloţ spune că s-a discutat cu toţi primarii

Mircea Moloţ a afirmat că înainte de repartiţia acestor sume, s-a discutat cu fiecare primar în parte. Consilierul judeţean PDL Dorin Gligor a avut un amendament la acest proiect, el fiind nemulţumit de modul în care s-au alocat sumele respective. „Nu sunt de acord cu modul în care s-au alocat banii. Ar trebui să dăm fiecărei primării cel puţin 50.000 de lei. Trebuie să fim obiectivi, toţi locuitorii judeţului ar trebui să beneficieze de aceşti bani, indiferent unde trăiesc”, a spus Dorin Gligor. Amendamentul său nu a fost aprobat. Cei mai mulţi bani au primit primarii din Călan (PNL), Simeria (independent), Haţeg (PNL) şi Ghelari (PSD).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

10 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

10 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

o zi ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

o zi ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

o zi ago