Primarii Muntean şi Resmeriţã, decoraţi de preşedintele ţãrii

Sorina Popa, Carmen Cosman

Preşedintele Traian Băsescu a conferit decoraţii la 21 de primari din ţară. Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, decoraţiile au fost acordate „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar“.
Unul dintre aceşti edili, Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2 al Capitalei, a fost decorat cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Ofiţer. Alţi patru primari – Gheorghe Ciuhandu (Timişoara),  Mircea Hava (Alba Iulia),  Lucian Iliescu (Giurgiu) şi Tudor Pendiuc (Piteşti) au fost decoraţi cu Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Ofiţer. De asemenea, şeful Statului a conferit altor 16 primari, Ordinul Naţional „Pentru Merit“ în grad de Cavaler. Printre aceştia din urmă se numără şi primarul municipiului Deva, Mircia Muntean (foto stânga), precum şi cel al municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto dreapta).
„Este meritul devenilor”
“Meritul pentru această decoraţie este al devenilor, care m-au ajutat să-mi duc la bun sfârşit planurile de dezvoltare a municipiului. Sunt singurul primar de municipiu din ţară care nu a primit bani de la guvern, pentru infrastructură. Tot ce am făcut pentru Deva, am făcut prin propriile mele puteri. Ca infrastructură, am depăşit marile municipii din ţară. Pe de altă parte, am reuşit, la Deva, să încasăm taxele şi impozitele cu 15 la sută peste bugetul stabilit la  începutul anului”, a declarat Mircia Muntean, primarul municipiului Deva.
„Această distincţie mă onorează”
„În primul rând, acordarea acestei decoraţii de către şeful Statului este o mare surpriză pentru mine şi mă onorează. Nu am cuvinte să spun ce simt, mai ales după cum s-a scris în unele ziare despre mine. În altă ordine de idei, fac parte dintr-un partid de opoziţie, nu dintr-unul aflat la guvernare, ca să poată spune cineva că decoraţiile s-au acordat pe criterii politice. Repet, această distincţie nu poate decât să mă onoreze şi sper să fie de bun augur. În sfârşit, va vedea toată lumea că în Lupeni s-a muncit şi se munceşte în continuare”, a declarat Cornel Resmeriţă, primarul municipiului Lupeni.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ce-o stii presedintele Basescu si noi NU ???
    Primarii decorati , sunt la ultimul mandat si de la anul vor disparea de pe firmamentul politicii romanesti???
    Majoritatea sunt din categoria 4x4 si ar cam trebui "pensionati" pentru ca nu mai dau randament, sunt rutinati si "inbuibati"-dictatori pe plan local .Cind se privesc in oglinda se vad:"cei mai frumosi, cei mai destepti si de neinlocuit "

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

3 zile ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

4 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

4 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

4 zile ago