Consiliul Local Vulcan, în cumpãnã

Carmen Cosman

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile (foto), nu are de gând să convoace şedinţa de consiliu local şi spune că va anunţa când o va face.
De trei luni, Consiliul Local Vulcan nu s-a întrunit şi nu este sigur că în această lună, primarul va convoca şedinţa ordinară a legislativului local. Deocamdată, Gheorge Ile spune că nu ştie când o va face, dar va anunţa când se va întâmpla acest lucru. „Nu ştiu când o voi convoca. O să vă anunţ”, a precizat Ile. De trei luni, exceptând decembrie, consilierii locali de la Vulcan nu au reuşit să adopte nici o hotărâre. În septembrie, s-au întâlnit, s-au certat pe demisia consilierului PSD Marin Coltescu şi pe propunerea de înlocuire a viceprimarului, iar apoi, aleşii PDL au părăsit sala. În octombrie nu a fost cvorum, după ce consilierii PDL au lipsit de la şedinţă, iar în noiembrie, primarul nu a convocat şedinţa ordinară de Consiliu Local. Prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, a trimis deja o adresă către administraţia publică din Vulcan şi a cerut întrunirea consiliului local, pentru a aproba în plen rectificarea bugetară, însă primarul Gheorghe Ile nu s-a conformat, cel puţin până acum.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Daca nu poate nimic fara Stoica,sa se arunce de pe "clopotnita" Primariei.Deveni,hunedoreni,nici nu stiti ce va asteapta !"Lipitoarea" tinteste postul de subprefect,pentru ca sub primar s-a saturat.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

2 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

2 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

2 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

2 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

2 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

2 ore ago