Categories: Comunitate

Primarii aşteaptă banii europeni ca pâinea caldă

Magdalena Şerban

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) a fost aprobat de Comisia Europeană, prin decizia oficială transmisă autorităţilor române la finele lunii trecute. Noul Program beneficiază de o sumă de 9,363 miliarde de euro, din care 8,015 miliarde euro reprezintă fonduri europene, iar 1,347 miliarde euro contribuţia naţională. Primarii hunedoreni văd această formulă europeană de finanţare ca pe un colac de salvare pentru multe proiecte investiţionale.

Gurasada optează pentru modernizarea drumurilor comunale
Programul destinat agriculturii cuprinde 15 măsuri de finanţare, iar creşterea productivităţii agroalimentare şi integrarea producţiei naţionale în lanţuri alimentare reprezintă cele două obiective majore urmărite în noul PNDR. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este pregătită să primească proiecte în sesiune continuă, ceea ce constituie o noutate faţă de programul anterior. O altă veste bună o reprezintă seria de simplificări procedurale, care va permite o accesare mult mai facilă a fondurilor. „Nu am citit încă ghidul solicitantului, deci nu ştiu exact ce presupun noile axe de finanţare. Dar, e clar că  în noua sesiune vom depune un proiect de modernizare a drumurilor agricole din comună. Pentru noi este vital acest lucru. În prezent, oamenii sunt nevoiţi să tranziteze DN7, ca să ajungă la terenurile pe care le deţin. Circulaţia fiind una foarte intensă pe DN7, riscul de a da vreun vitezoman peste un bătrân este foarte mare. Pe vechiul PNDR am mai câştigat în anii trecuţi proiectul integrat 322 (circa 2,5 milioane de euro), ce a presupus modernizare de drumuri comunale, construirea unui centru After-School în satul-centru şi reabilitarea căminului cultural în Boiu de Sus. Un alt proiect de dezvoltare accesat pe acelaşi program este centrul de informare turistică, obiectiv pe care preconizăm că-l vom finaliza în august, anul curent”, susţine primarul din Gurasada, Silviu Nan.

Greu accesibile când plouă
„Problema drumurilor ce necesită reparaţii majore cred că se regăseşte în fiecare comună. Cele agricole din Luncoiu de Jos şi Luncoiu de Sus, adică satele în care sunt concentrate cele mai multe suprafeţe pe care localnicii le lucrează, sunt prioritare. Acestea devin greu accesibile atunci când plouă şi oamenii trebuie să circule pe DN7, ca să ajungă la ele. Asta înseamnă timp pierdut şi distanţă mare de parcurs. Circulaţia e infernală pe tronsonul nostru, acum, cu lucrările care se efectuează în zonă. Aşa că îmi doresc să scot animalele, căruţele şi utilajele din preajma drumului naţional, făcând mai accesibile drumurile agricole. Mai urmăresc să accesez proiecte şi pentru modernizarea celor comunale, în Podele şi celelalte două localităţi amintite anterior, fiind necesare astfel de investiii. Sunt drumuri de piatră care s-au cam deteriorat. Am avut noroc cu vechiul program PNDR, pentru că prin el am reuşit să primim finanţare pentru centrul de informare turistică şi pentru achiziţionarea unui utilaj multifuncţional. Am accesat şi un program mai mare, cu mai multe obiective, dar nu a primit undă verde”, arată primarul din Luncoiu de Jos, Călin Dud.

Vrea cămine culturale reabilitate
„Cred că la fel ca şi colegii mei, pot spune că aştept de ceva vreme acest program, în forma finală. La Beriu e nevoie de multe, dar prin PNDR dorim reabilitarea căminelor culturale din satele Sereca, Sibişel şi Orăştioara de Jos, extinderea reţelei de canalizare în Poieni, extinderea celei de apă în Cucuiş, dar şi modernizări stradale. Pe vechea schemă de finanţare am reuşit să realizăm un centru de informare turistică, să modernizăm un drum comunal şi să reabilităm căminul cultural din Căstău”, spune primarul din Beriu, Emil Bîc.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI INTENSE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în cursul nopții trecute, o…

8 ore ago

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ UN CONFLICT DE FAMILIE IZBUCNIT ÎN MUNICIPIUL LUPENI

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit în urma unei sesizări privind un caz…

16 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

2 zile ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

2 zile ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

2 zile ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

2 zile ago