Vaţa de Jos: comunitatea, invitată să acceseze fonduri europene pentru investiţii agricole şi non-agricole

Magdalena Şerban

Ieri, în cadrul unei întruniri ce s-a desfăşurat la Căminul Cultural din Vaţa de Jos, au fost promovate submăsurile de fi­nan­ţare ce pot fi acce­sate prin Programul Na­ţional de Dezvoltare Ru­rală 2014 – 2020.

Sume nerambursabile
„S-au abordat şi prezentat oportunităţile de finanţare pentru domeniul agricol şi non-agricol din mediul rural, experti ai Oficiului Ju­de­ţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Hu­nedoara (OJFIR) aducând în atenţia pu­blicului detaliile referitoare la proiectele pentru care cetăţenii pot obţine susţinere financiară europeană, în vederea implementării. Comu­ni­ta­tea trebuie informată corect şi la timp, pen­tru a afla noutăţile şi mai ales posibilităţile de a deveni beneficiari ai fondurilor europene ne­ram­bursabile. Sunt bani care vin de la UE şi de care mulţi ar putea să profite pentru a face primii paşi către o investiţie sau pentru a-şi ex­tin­de, respectiv dezvolta vreo idee, adu­cân­d-o de la nivelul teoretic la cel practic. Prin acest demers, cei interesaţi au putut să afle, la cald şi direct de la specialişti tot ceea ce implică drumul ce trebuie parcurs pentru atragerea sprijinului material de la UE, primind sfaturi şi o primă consultanţă, totul cu titlu gratuit. Ast­fel, acum ştiu dacă îşi doresc sau nu să mear­gă mai departe pentru a-şi încerca norocul şi a-şi face obiectivul eligibil. La nivel de comună sunt peste 500 de fermieri, iar ca proiecte ac­tive, sunt undeva peste o sută ”, a afirmat Liviu Ioan Linţă (foto), primarul comunei Vaţa de Jos. Trebuie menţionat că mult aşteptatul pro­gram PNDR (mai exact sub-măsura 6.2) oferă maximum câte 70.000 Euro pentru inves­tiţii rurale, non-agricole. Solicitan­ţii pot fi firme micro, mici şi mijlocii, dar şi so­cietăţi nou înfiinţate, finanţarea fiind 100 la sută ne­rambursabilă. Fermierii, respectiv fir­mele din do­meniul agricol, pot aplica în cazul în care doresc să demareze o activitate non-agri­colă, aceasta putând fi şi o completare a activităţii lor curente. Afacerile finanţate pot fi de pro­ducţie (de la producţia de îmbrăcăminte până la produse farmaceutice), prestări ser­vicii şi diferite meşteşuguri. Alt program avan­tajos este PNDR 6.4, sub-măsura oferind pen­tru soli­citanţi maximum 200.000 Euro, cu con­diţii similare celor de la submăsura 6.2, dar apor­tul propriu va fi de 10 la sută sau de 30 la sută. Printre activităţile vizate intră şi producţia de băuturi nealcoolice, de exemplu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul u­nora dintre șefii dintr-o…

9 ore ago

Bulina albă

Gelu-Ovidiu Tirian, decanul Facultății de Inginerie Hunedoara Pentru că facultatea pe care o conduce și-a…

10 ore ago

Bulina neagră

C.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

10 ore ago

Protest uriaș în educație. Aproximativ 20.000 de sindicaliști sunt așteptați miercuri în București

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Federației Sindi­catelor din Educație 'Spiru Haret' și ai Federației…

10 ore ago

Trafic deviat de pe autostrada A1, între nodurile rutiere Dobra şi Holdea!

Pentru realizarea unor reparații la partea carosabilă înainte de recepția finală a obiectivului ”Proiectare și…

10 ore ago

Zeci de percheziții într-un dosar uriaș de evaziune fiscală. Prejudiciul depășește 50 de milioane de lei

Procurorii DNA Timișoara au de­clan­șat marți o amplă operațiune într-un dosar care vizează suspiciuni de…

10 ore ago