Prefectura, pichetatã din nou

Nicolle Ebner

Câteva zeci de membri ai Sindicatului Energeticienilor Reţele Electrice din judeţul Hunedoara au pichetat, ieri, sediul Prefecturii din Deva, nemulţumiţi de tergiversarea negocierilor contractului colectiv de muncă şi lipsa de implicare a Ministerului Economiei în asigurarea calităţii serviciului public de transport şi distribuţie.

„Oamenii suferă, dar nu ai cui să te plângi”
Este al doilea protest organizat în decursul a trei săptămâni, în faţa Prefecturii Hunedoara, la care au participat în jur de 50 de sindicalişti, ce şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care actuala putere înţelege să abordeze problemele sociale. „Actualii guvernanţi sunt mai preocupaţi de campania electorală, decât de rezolvarea problemelor cetăţenilor. Oamenii suferă, dar nu ai cui să te plângi”, a declarat Marian Martinescu, liderul grupei sindicale a energeticienilor din Valea Jiului, prezent la acţiunea de pichetare din Deva. Protestatarii au cerut reorganizarea filialelor de întreţinere a reţelelor electrice, adică trecerea în subordinea SC Electrica SA a serviciilor de întreţinere a liniilor de distribuţie. “Fără o reorganizare a acestui tip de servicii, siguranţa sistemului energetic naţional este în pericol, deoarece nu există suficiente fonduri pentru realizarea lucrărilor de mentenanţă”, a declarat vicepreşedintele Sindicatului Energeticienilor, Ovidiu Morcan. Energeticienii au mai solicitat ca Ministerul Economiei să renunţe la includerea societăţilor Hidroelectrica şi Nuclearelectrica în cadrul celor două companii energetice preconizate să fie înfiinţate la nivel naţional.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

9 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

9 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

9 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

9 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

9 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

9 ore ago