Este pentru a doua oară când s-a cerut intervenţia autorităţilor centrale, după ce prin adresa nr. 586 din 10 februarie a.c., aceste aspecte au fost prezentate conducerii ministerului, se arată în respectivul comunicat. În acest sens, marţi, 7 aprilie, prefectul judeţului a avut o întâlnire de lucru la sediul ministerului cu Graţiela Leocadia Gavrilescu, care în urma discuţiei cu prefectul de Hunedoara a concluzionat că întreaga situaţie trebuie neapărat adusă în atenţia Corpului de control al ministrului Mediului. Solicitarea Prefecturii Hunedoara este întemeiată, se subliniază în comunicat, avându-se în vedere că situaţia a rămas neschimbată, deşi este foarte bine cunoscută de către cei care au obligaţia legală de a o gestiona, iar reziduurile industriale continuă să constituie o adevărată sursă de poluare pentru apă şi sol. (O.Mihnea)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…