Sorina Popa
Prefectul judeţului, Attila Dezsi (foto), a făcut, ieri, lumină, în cazul hotărârilor Consiliului Local Deva, aprobate în ultima perioadă. Pentru că aproape toată lumea, nu numai dintre aleşii locali, şi-a dat cu părerea în privinţa legalităţii şedinţelor de consiliu, prefectul a ţinut să organizeze o conferinţă de presă, pentru a lămuri care este adevărul în acest caz.
A retras proiectele de pe ordinea de zi
„Am observat că unii consilieri deveni nu cunosc drepturile Prefecturii de a verifica legalitatea actelor administrative emise de autorităţile publice locale”, a declarat, la începutul conferinţei de presă prefectul Attila Dezsi. Acesta a afirmat că a analizat legalitatea hotărârilor adoptate de către Consiliul Local Deva în 1.04, 12.04, 13.04 şi 29.04 şi 19.05. „Astfel, hotărârile adoptate în şedinţa de îndată din 1 aprilie a CL Deva sunt legale, ele trebuind să fie raportate la 21 de consilieri locali şi nu la 17, cum în mod eronat s-a menţionat. În ceea ce priveşte şedinţa de îndată din 12 aprilie, aceasta este nelegală, deoarece la deschiderea lucrărilor, au fost prezenţi doar opt consilieri, iar ordinea de zi nu a fost aprobată. Pe 13 aprilie, întrunirea de îndată a aleşilor locali este legală, fiind prezente 13 persoane din 21, neaprobându-se nici o hotărâre privindu-i pe cei patru aleşi locali excluşi din PNL. Ajungem la şedinţa ordinară din 29 aprilie, când hotărârile privind încetarea mandatelor celor patru excluşi din partid au fost retrase de pe ordinea de zi de către iniţiatorul lor, primarul Devei. Asta, deşi secretarul primăriei a prezentat pe 1 aprilie, un raport prin care se aducea la cunoştinţa consiliului că patru aleşi deveni au fost excluşi din PNL şi trebuie să se adopte o hotărâre în acest sens, în prima şedinţă ordinară”, a declarat prefectul judeţului.
Nu a fost cvorum
Apoi, în data de 19 mai, opt consilieri locali, cei ai USL, au convocat o şedinţă extraordinară. Au fost prezenţi nouă membri ai CL Deva, cei din USL şi reprezentantul PRM. Ca să întrunească cvorumul necesar pentru ca şedinţa să se poată desfăşura, era nevoie, potrivit prefectului, de 11 consilieri şi nu de nouă, cum au susţinut cei din USL. „Secretarul primăriei a anunţat că şedinţa nu e statutară, din cauză că nu e cvorum, dar nu s-a ţinut cont de acest lucru. Ca să se înţeleagă, CL Deva funcţionează în prezent cu 21 de membri, cei aleşi la începutul mandatului (n.r.-inclusiv cei patru excluşi din PNL) şi nu cu 17. Deci, şedinţa din 19 aprilie este nestatutară. Am transmis primăriei să reanalizeze actele considerate nelegale, în sensul revocării lor. În caz contrar, vom ataca în contencios administrativ acele hotărâri”, a adăugat Dezsi.
Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, până la data de 19 aprilie, nu s-a primit la Prefectură nici o sesizare că este o problemă în CL Deva privind situaţia celor patru aleşi locali excluşi din PNL. „Nu pot să mă sesizez din presă, cum mi-au sugerat unii consilieri, nu sunt organ de cercetare penală. Dacă aleşii deveni cunoşteau legea, nu s-ar fi ajuns să avem două consilii locale la Deva. Problema este că aleşii deveni sunt impotenţi juridic”, a spus prefectul Attila Dezsi.
Acesta a mai declarat că, dacă primarul Devei nu va convoca până astăzi, 31 mai, şedinţa ordinară pe luna în curs, în care să se adopte hotărârile privind încetarea mandatelor celor patru excluşi din PNL, se va adresa instanţei de contencios administrativ, pentru ca edilul şef să fie obligat să facă asta. Concluzia prefectului a fost aceea că Ioan David, Dorel Cuiava, Doru Oană şi Carol Panduru, consilierii excluşi din PNL, sunt încă membri ai CL Deva. Iar cele patru persoane care au fost nominalizate în locul acestora, de către PNL, nu au dreptul de a vota, pentru că… nu sunt legal investite în funcţia de consilier local.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă vrea să ajungă șef mare de…
În 1 noiembrie 2024 se împlinesc 100 de ani de la nașterea părintelui Costan Gavril…
Maria Bocicor, președinta UCRR Filiala Hunedoara Pentru că a reușit să acceadă în Consiliul Local…
Dumitru Andreșoi, fermier Pentru că este acuzat de procurorii lui Kovesi de fraudarea fondurilor europene.
Parchetul European a lovit puternic în agricultura românească: Dumitru Andreșoi (foto), cel mai mare crescător…
Magdalena Șerban Nu demult, primarii aleși sau realeși ai județului au depus jurământul de credință,…
View Comments
Absolut corect ce spune prefectul. Nu degeaba este jurist. Este printre putinii oameni din administratie in care mai poti avea incredere. Cei patru muschetari exPNListi trebuie sa inteleaga ca asta este soarta tradatorilor politici si sa lase locul fostilor colegi. Oricum dintre cei care ii vor urma doar unul din patru sunt de nadejde si aceasta este o femeie- Mariana Mladin.
De unde sa aiba OANCEA cunostinte juridice sau administrative,el a trimis pe sofer la examene in locul sau ,trebuia sa-l intrebe pe sofer
Domnule Dezsi!
Desi cred ca aveti legislatia , mai indeaproape de institutia pe care o reprezentati, sa nu uitati ca abia ati deschis usa la "cocina" !!
Atentie la vietuitoarele din.... INTERIOR !!!
Perfect! Cuiava, pune mana pe plase si cara-te la kaufland sa iti mai iei una alta pentru casa. Solda de consilier local ramane si, cu ce "produce" fiica-ta la Bucuresti, eu zic ca va merge chiar bine. Daca nu, du-te la "reprezentantul guvernului in teritoriu", poate iti da o pensie de handicapat. Asa, cadoo!
Buna ziua!
Chiar daca nu cunosc problema in amanunt trebuie sa va spun ca sigur dl. prefect are dreptate. L-am intalnit prin anul 2009 cand era inspector guvernamental. Aveam o problema importanta si desi in 11 ani am tot incerca sa o rezolv, nu am reusit. Un coleg mi-a spus sa ma adresez dansului. Mi-au spus sa nu ma contrarieze tineretea lui si faptul ca era deosebit de direct cu oricine intra in contact cu el. L-am cautat. A gasit rezolvarea problemei in 20 de minute!!! Am ramas stupefiat! Dupa 11 ani de chinuri necontenite, tanarul asta a rezolvat-o in 20 de minute. M-am intrebat in continuu de ce am pierdut 11 ani (din viata) cand ”tinerelul” acesta a rezolvat-o in nici jumatate de ora. Raspunsul este simplu: este o diferenta mare intre funcționarii publici, prefectii intalniti in 11 ani si acest am - acum prefect - PROFESIONIST. Felicitari pentru cetatenii judetului Hunedoara pentru ca au un astfel de PREFECT PERFECT. Aplaudacii, cantatorii in strunele politice, soldateii intereselor de grup ar trebui sa invete de la acest prefect. Au ce. Pacat ca nu a fost cooptat in Guvernul Romaniei, la nivel central. Este reprezentantul unei noi generatii de oameni proeminenti ai administratiei si ai politicii romanest.
Felicitari pentru doamna Popa pentru obiectivitate.