Popicarii de la Inter Petrila, pregătiţi de Marcel Dobrică, s-au reunit la începutul acestei săptămâni, întrucât nu peste mult timp va debuta partea a doua a Diviziei Naţionale, acolo unde petrilenii se află pe locul al treilea. Primii care vor intra în focul competiţiei sunt juniorii care vor începe pe data de 17 ianuarie, ca mai apoi în 24 ianuarie seniorii să joace primul meci, în deplasare, la CFR Cluj. Antrenorul Marcel Dobrică a anunţat că obiectivul echipei este obţinerea unei medalii naţionale.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…