Categories: ActualitateFlash

Poliţistul Sucilă, lăsat liber de judecătorii Tribunalului Hunedoara

Sorina Popa

Ieri, completul de trei judecători de la Tribunalul Hunedoara a respins recursul formulat de procurorii de la DIICOT la decizia Judecătoriei Petroşani de a-l lăsa în libertate pe poliţistul Adrian Sucilă (foto) din Vulcan, cercetat într-un nou dosar, pentru pornografie infantilă. Instanţa Tribunalului a menţinut hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Petroşani, astfel că Adrian Sucilă va fi cercetat în continuare, în stare de libertate.

„Se doreşte arestarea mea”
„Nu sunt un pericol public. Cei de la DIICOT susţin că au vreo 400 de poze pe care le-au găsit la mine în calculator, dar nu pot face dovada că le au. Vă spun că nu sunt atâtea fotografii, dar cele care erau acolo nu le-am făcut publice şi nu erau cu minori, nu ştiu de ce spun aşa anchetatorii. Acest nou dosar în care sunt implicat a fost făcut pentru că se doreşte rearestarea mea. Se procedează şi de data asta la fel ca şi în celălalt dosar. Trebuie să se înţeleagă că sunt oameni care sunt aruncaţi după gratii pentru trei declaraţii. În cazul meu, de la un dosar în care sunt de fapt 60 de fotografii şi până la arestarea mea este o cale lungă, dacă e să fim cinstiţi”, a declarat Adrian Sucilă, imediat ce a ieşit din sala de judecată.
Poliţistul Adrian Sucilă este judecat într-un dosar în care este acuzat, alături de fiica fostului viceprimar al municipiului Vulcan, de act sexual cu un minor, corupere sexuală, răspândire de materiale obscene şi furt. În acest al doilea dosar, Sucilă este acuzat de pornografie infantilă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

8 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

8 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

8 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

8 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

8 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

8 ore ago