Categories: Actualitate

Poliţistul Sucilă, aproape liber

Maximilian Gânju

După mai bine de patru luni de stat după gratii, poliţistul din municipiul Vulcan, Adrian Sucilă (foto), este aproape de eliberarea din arest.
Judecat pentru act sexual cu un minor, corupere sexuală şi furt, poliţistul a fost pus în libertate sub control judiciar de către magistraţii de la Petroşani, însă nu poate ieşi încă din arest, pentru că procurorii au făcut recurs la sentinţă. Abia după judecarea obiecţiei procurorilor, Sucilă poate fi judecat în libertate, dacă şi instanţa superioară va menţine decizia judecătorului din Petroşani.
„Instanţa de la Petroşani a admis cererea de eliberare sub control judiciar, dar procurorii au făcut recurs. Urmează ca luni să se decidă dacă va fi liber”, a precizat Daniel Tomescu, unul dintre avocaţii lui Adrian Sucilă. Poliţistul se află în arest din data de 4 iulie a.c. şi este judecat de corupere sexuală, act sexual cu un minor şi furt. În acest dosar mai este judecată în libertate şi fiica fostului viceprimar din Vulcan, acuzată de procurori de complicitate.
Dacă va fi lăsat în libertate, Adrian Sucilă nu va avea voie să se întâlnească cu părţile vătămate sau cu martorii, şi nici nu va avea voie să plece din localitatea de domiciliu fără acordul judecătorului.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

3 ore ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

6 ore ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

6 ore ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

21 de ore ago

Șpaga, bat-o vina! România, locul 1 la dare de mită

România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…

23 de ore ago