Categories: ActualitateFlash

Începe demolarea fostei Cantine Restaurant din Hunedoara

Cristina Ghenea

Deşi pare greu de crezut, ruina fostei Cantine Restaurant din municipiul Hunedoara va rămâne doar o amintire. Asta, pentru că, după zeci de ani de aşteptări, demolarea ei în sfârşit începe.
Situată la intersecţia dintre bulevardele Republicii şi Libertăţii, clădirea dezafectată a fostei Cantine Restaurant din Hunedoara aproape că începuse să se dărâme singură. Imensa clădire a fost construită odată cu dezvoltarea combinatului siderurgic şi era, pe timpuri, cea mai mare cantină a Hunedoarei, având şi regim de restaurant şi găzduind şi numeroase nunţi. A fost închisă, însă, după Revoluţie şi a fost lăsată în paragină, ajungând, astăzi, să fie doar o ruină imensă, care găzduieşte oameni ai străzii şi chiar infractori.
Deşi cetăţenii au cerut în repetate rânduri demolarea clădirii, autorităţile locale au tărăgănat povestea de-a lungul anilor, susţinând că sunt „legate de mâini şi de picioare“, căci imobilul este în proprietatea privată a unei persoane, care – chipurile – e de negăsit. Potrivit actualei conduceri a primăriei, începând din vară, proprietarul cantinei a fost somat în repetate rânduri să ia măsuri în ceea ce priveşte aceste ruine, iar din august şi până în prezent, i-au fost eliberate, acestuia, două autorizaţii de demolare. La insistenţele Primăriei, acesta a cedat, în cele din urmă, şi s-a apucat de treabă. Imobilul a fost împrejmuit, iar o parte dintre utilaje au fost trimise, ieri, la cantină, urmând ca demolarea să înceapă zilele astea şi să fie finalizată într-o perioadă de două – trei săptămâni. Pe spaţiul fostei Cantine, primăria va pune gazon.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Domnul Arion pregateste pentru pensionari un loc linistit ,, cu iarba verde " ; eventual si o felicitare ....

  • Dna Cristina Ghenea, inainte sa publicati ceva, ar trebui sa va informati!

    Greseala! Nu a fost inchisa dupa revolutie, ci, mult mai tarziu, cred ca, prin anii 2000-2002!

  • Pentru aceasta trebuie sa ii multumim in primul rand PSD-ului si apoi tovarasului (acum DOMN) Doru Gaita& complicii (Gugila,etc). Ar trebui sa extindeti tema articolului incepand de la cum s-a privatizat cantina si cati bani s-au luat imprumut de la banca,punand gaj cladirea cantinei. Puteti scrie un articol si despre mastile de gaze si sculele cumparate (LA UN PRET DE 3 ORI MAI MARE) cu vreo 50.000.000.000 lei vechi de Siderurgica, de acelasi Gaita,care avea un dosar la DNA,finalizat,cred,cu NUP- pe aceasta tema. Probabil daca analizati activitatea (frauduloasa) a acestui domn,veti avea material pentru tot anul 2010 si 2011 .

  • Daca este adevarat ce spuna Doru, atunci nu este de mirare ca au obtinut dreptul de a demola cladirea. Nu s-au inteles corbii la cascaval, si s-a ales praful. De altfel, nu ma mira.. Pe tot ce a pus mana dl. senator Gaita s-a asternut preful distrugerii si al degradarii. Ce s-a mai intamplat cu terenurile detinute Gaita in incinta stadionului si bunurile care erau pe ele? Nu stiu cum i-a scapat Casa alba de la Cincis ca era in vizorul dl-ui fost senator si director al Siderurgica.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

7 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

8 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

8 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

8 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

8 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

8 ore ago