Categories: Actualitate

Poliţistul din Orăştie, în curtea căruia un bărbat a murit împuşcat, pus sub urmărire penală

Cristina Ghenea

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au decis punerea sub urmărire penală a lui Roman Murg, agent de poliţie în cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Orăştie, cercetându-l pentru ucidere din culpă. Este vorba despre poliţistul în curtea căruia, în august a.c., un bărbat în vârstă de 49 de ani a murit împuşcat cu o armă de vânătoare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului, procurorul Adina Velescu, faţă de Roman Murg s-a dispus începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, întrucât s-a stabilit că acesta a fost neglijent cu arma marca Winchester pe care o deţinea, fapt ce a dus la producerea tragediei, soldată cu decesul unei persoane. „Asta nu înseamnă neapărat că poliţistul a apăsat trăgaciul, ci doar că nu a respectat regimul armelor, fapt ce a avut consecinţe grave. Cercetările continuă, însă aşteptăm rezultatele medicilor legişti şi raportul de expertiză traseologică, pentru a stabili dacă victima s-a împuşcat sau a fost împuşcată“, a precizat Adina Velescu.

Nu e suspendat

După cum am mai scris la momentul respectiv, în luna august a acestui an, Şerb Ioan, în vârstă de 49 de ani, a murit împuşcat cu arma de vânătoare a unui poliţist din Orăştie, chiar în curtea casei acestuia. Iniţial, oamenii legii au declarat că este vorba despre o sinucidere accidentală, însă această variantă a fost demontată, ulterior, de medicii legişti, care exclud posibilitatea ca victima să fi fost autorul faptei. În momentul producerii tragediei, în curtea poliţistului mai era prezentă şi o a treia persoană – un minor în vârstă de 16 ani, nepot al agentului de poliţie.
La ora actuală, Roman Murg activează în continuare ca om al legii, iar reprezentanţii IPJ Hunedoara au declarat că o eventuală suspendare a sa ar putea fi decisă doar în baza unei hotărâri prin care se stabileşte că a fost, într-adevăr, vinovat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

14 ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

14 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

14 ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

14 ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

14 ore ago

Consilierul local AUR Emanuel Clej cere demisia secretarului general al municipiului Deva

Consilierul local AUR Emanuel Clej (foto) a cerut demisia secretarului general al municipiului Deva, Doris…

14 ore ago