Categories: Actualitate

Poliţiştii hunedoreni vor să pună judeţul în siguranţă

Cristina Ghenea

Aproximativ 300 de oameni ai legii au ieşit sâmbătă, timp de câteva ore, pe străzile din judeţ, în cadrul unei acţiuni intitulate „Hunedoara în siguranţă”. Poliţiştii speră ca, prin aceste demersuri, să reducă numărul accidentelor grave de circulaţie.

Numeroase accidente pe şosele

Soldate cu 17 morţi şi 73 de persoane grav rănite, cele câteva zeci de accidente rutiere înregistrate în judeţ, în prima jumătate a acestui an, îi îngrijorează pe poliţiştii rutierişti. Cu atât mai mult, cu cât majoritatea acestor tragice evenimente au fost produse din vina pietonilor. „Douăzeci la sută dintre accidentele grave de circulaţie au fost cauzate de pietoni, prin traversarea neregulamentară a străzii, în timp ce 19 la sută dintre acestea s-au produs din cauza vitezei, iar 14 la sută, în urma neacordării de prioritate pentru pietoni” – se arată într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Hunedoara.

430 de amenzi pentru şoferi şi pietoni

De aceea, peste 250 de poliţişti hunedoreni de la Ordine Publică, Serviciul Rutier şi Intervenţie Rapidă, cărora li s-au alăturat şi colegi din judeţele învecinate, au desfăşurat, sâmbătă după-amiază, acţiunea „Hunedoara în siguranţă”. Pe lângă neregulile din trafic, oamenii legii au vizat şi infracţiunile stradale şi furturile din patrimoniul privat, comise atât în mediul urban, cât şi în cel rural. Aşa au depistat un număr de 16 infracţiuni, dintre care 11 la regimul circulaţiei rutiere, iar două judiciare. În doar şase ore, poliţiştii au dat 430 de amenzi, din care jumătate i-a vizat pe şoferii grăbiţi, care au încălcat limita de viteză. De exemplu, un bărbat de 49 de ani a fost surprins de radar, pe Calea Zarandului din Deva, având o viteză de 106 km/h, pe o porţiune unde limita de viteză admisă era de 50 km la oră.  De asemenea, un şofer din Hunedoara a fost tras pe dreapta, pentru că nu a acordat prioritate unui pieton, însă ulterior, poliţiştii au descoperit nu doar că acesta avea permisul suspendat, ci şi că urcase băut la volan, având o concentraţie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Acțiunea pune județul în siguranță = stat cu radarul pe centură la real unde e limită de 50 km/h. Doamne ferește să meargă prin școli să învețe copii pe unde e bine să traverseze sau alte acțiuni care să nu implice colectarea de amenzi și scrisul de PV-uri.

    Bravo milițieni dragi, dați în continuare dovadă că asta vă e menirea pe lume, statul la pândă.

  • Si unde au stat de l-au prins cu 106? Evident la Skoda. Orice centura are minim 80km/h ca de aia e centura, nu sa mergi ca prin oras, dar la noi pomanagii de militieni se pun unde chiar nu are nicio logica cu siguranta rutiera. 2 benzi pe sens si sensurile despartite de scuar, cam care ar fi motivul sa mergi cu 50km/h?? Poate ne explica domnii militieni. In alta ordine de idei, e bine ca si pietonii sa invete ca chiar daca sunt pe trecere, e obligatia lor, daca vreti morala, de a se asigura, nu sa mearga ca vita inainte fara sa se uite stanga - dreapta, eventual sa aibe si viteza in traversare.

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

12 ore ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

17 ore ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

18 ore ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

18 ore ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

20 de ore ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

20 de ore ago