Tânărul în vârstă de 17 ani, din Hunedoara, era căutat după ce a distrus un autoturism parcat pe o stradă din municipiu.
Un polițist și colega lui au mers la locuința minorului pentru anchetă, însă adolescentul s-a înfuriat și a trecut la amenințări. Polițiștii i-au făcut dosar penal pentru ultraj iar Judecătoria Hunedoara l-a pedepsit pe tânăr. ”Fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați, prin stația de emise-recepție, cu privire la distrugerea unui autoturism, motiv pentru care s-au deplasat la fața locului, în parcarea din spatele blocului de pe b-dul Dacia din Hunedoara. În sprijinul celor doi au intervenit persoana vătămată și numitul (…), ambii fiind agenți de poliție din cadrul Poliției municipiului Hunedoara – Biroul Ordine Publică care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au procedat la căutarea și identificarea presupusului autor a faptei. (…) Inculpatul i-a spus persoanei vătămate: „Auuuu, când vă prind fără haine ce vă rup! (…)”; „Peugeotu tău îl ţin minte! Tu mie nu ai ce să-mi faci! Că am avocaţi şmecheri! Ai înţeles? Pe butuci ţi-l pun! (…)”. Cu ocazia săvârșirii faptei, inculpatul a indicat cu degetul arătător către persoana vătămată, iar ulterior i-a arătat pumnul. (…)Totodată, inculpatul a amenințat că va folosi un spray iritant-lacrimogen, spunând: „dă-te că le dau spray” și a luat asupra sa un spray iritant-lacrimogen, pe care l-a îndreptat spre persoana vătămată, cu intenția de a-l folosi asupra persoanei vătămate, moment în care acesta a fost imobilizat de cei doi agenți de poliție”, se arată în dosar. Minorul a recunoscut la anchetă fapta și a motivat că era băut. Judecătoria Hunedoara a decis în cazul tânărului măsura educativă a a asistării zilnice pe o durată de 5 luni, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Hunedoara, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, însă soluția nu este definitivă. (M. Gânju)
Pentru gestionarea eficientă a situației de urgență, la nivelul ISU Hunedoara a fost activată Grupa…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan este pe cale să se alăture localităților din România care impun,…
Scandal într-o regiune de la noi, unde un conducător de partid și-a trădat binefăcătorul. Gurile…
Câinii lup folosiţi de poliţişti pentru detectarea drogurilor şi tehnica folosită de luptătorii Serviciului de…
Cazimir Radvanski, președintele Asociației de schiturism „Pro Parâng” Petroșani Pentru organizarea celei de-a XI-a ediții…
Dănuț B., din Vulcan Pentru că a fost arestat preventiv și este învinuit de patru…