Categories: Eveniment

Poliţist accidentat grav

Dan Terteci

Un poliţist în vârstă de aproximativ 25 de ani, din cadrul Biroului de Poliţie Rutieră Deva, a ajuns în stare gravă la spital. Motocicleta (foto) cu care se deplasa a lovit în plin un autoturism, care nu i-a acordat prioritate.
Accidentul s-a produs în centrul Devei, la intersecţia străzilor Iuliu Maniu cu bulevardul Decebal. În urma impactului violent, poliţistul a zburat de pe motocicletă prin aer mai mulţi metri. Evenimentul a avut loc ieri, în jurul orei 13. Motociclistul se deplasa în linie dreaptă şi avea prioritate de trecere. Şoferul autoturismului, care intenţiona să vireze la stânga, susţine că era oprit şi că motociclistul a intrat direct în el.
Nu de aceeaşi părere sunt şi poliţiştii, care par să confirme cele declarate de martorii care au văzut cum s-a petrecut totul. „După primele cercetări, se pare că şoferul autoturismului nu a acordat prioritate motocicletei”, a declarat comisarul Cristian Popşor, şeful Biroului de Poliţie Rutieră Deva.
Poliţistul a ajuns la Unitatea de primire a urgenţelor din Deva, unde medicii i-au acordat îngrijiri de specialitate. Oamenii legii au întocmit dosar penal de cercetare şi, în funcţie de evoluţia stării de sănătate a victimei, vor face şi încadrarea faptei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago