Categories: ActualitateUltima Ora

Podul de la Şoimuş, deschis pe ambele sensuri

 De astăzi, circulația rutieră pe podul de la Șoimuș va fi reluată pe ambele sensuri de mers, după ce constructorii au încheiat reabilitarea părții carosabile. Deschiderea oficială a traficului va avea loc astăzi, la ora 14.00, în prezența prefectul județului Hunedoara, Sorin Vasilescu, subprefectul Fabius-Tiberiu Kiszely și reprezentanților poliției rutiere. Termenul de finalizare a lucrărilor prevăzut în contract este 21 iulie. ”Lucrările au fost încheiate cu patru zile mai repede față de termenul prevăzut în contract. Am insistat ca reabilitarea podului de la Șoimuș să se încheie cât mai repede, deoarece numărul autovehiculelor care tranzitează zona, în aceasta perioadă, este în continuă creștere”, a declarat, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, prefectul Sorin Vasilescu. Acesta a mai precizat că lucrările la trotuarele pietonale vor continua, dar acestea nu vor afecta circulația autovehiculelor pe pod. Podul de peste Mureș dintre Deva şi Şoimuş face legătura între două importante drumuri naţionale, respectiv DN 7 şi DN 76. Totodată, prin travesrarea podului de peste Mureş se face legătura şi cu nodul rutier de la Şoimuş, loc în care se intră pe autostrada A1 Deva – Sibiu. (Natalia Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

3 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

3 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

3 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

3 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

4 ore ago