PNL Valea Jiului a pierdut doi aleşi, dar s-a întărit

Aceasta este concluzia la care au ajuns liberalii din Valea Jiului, după ce patru aleşi locali au părăsit formaţiunea, graţie legii care a permis migrarea de la un partid la altul. În schimb, doi consilieri de la alte partide s-au înscris în PNL, însă au venit şi alţi politicieni importanţi la liberali.
Unul dintre ei este Constantin Brânduşe, fost candidat la postul de primar al municipiului Lupeni, fost liberal, apoi democrat. Brânduşe s-a reîntors în PNL şi, alături de şeful interimar al liberalilor din Lupeni, are misiunea de a reorganiza filiala locală şi de a organiza alegeri pentru şefia ei. Totodată, o serie de membri ai Forţei Civice din Valea Jiului au ales să intre în PNL chiar dacă ei practic făceau parte din ACL, după ce PDL a absorbit Forţa Civică.
„Noi ne-am întărit, cei care au plecat n-au făcut nimic în organizaţiile de care aparţineau. Aşa că nu este o pierdere pentru noi, şi ca exemplu, să luăm cazul consilierului de la Lupeni care a trecut la PSD. El făcea parte şi din conducerea PNL Lupeni şi motivaţia lui de a pleca a fost că organizaţia nu are activitate. Păi cum să motivezi asta, dacă tu conduci organizaţia şi n-ai activitate“, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Petroşani, Costel Avram, coordonatorul PNL Valea Jiului. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Sa intarit PNL cu Costel Branduse ,un traseit politic care a fost in multe partide ,el schimba partidele ca si ciorapi.

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

5 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

12 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

12 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago