Pietonala de la Hunedoara, din nou în dezbatere publicã

Oana Mihnea
După prima încercare eşuată, Primăria municipiului Hunedoara îi invită din nou pe hunedoreni să participe la dezbaterea publică pentru aprobarea raportului informării şi consultării publicului privind proiectul de transformare al Bulevardului Corvin în centru pietonal.
Dezbaterea publică va avea loc în 16 decembrie, începând cu ora 15.00, la sediul primăriei. Pot participa toţi cei interesaţi, cetăţeni, persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, organizaţii neguvernamentale sau reprezentanţi ai instituţiilor publice. Este pentru a doua oară când este supus acest proiect consultării publicului, după ce la prima încercare a întâmpinat greutăţi. Mai precis, la sfârşitul lunii noiembrie, Consiliul local Hunedoara a fost nevoit să voteze revocarea hotărârii cu pietonala  la cererea Instituţiei Prefectului, care a motivat că este nelegală. La acel moment, edilul şef al municipiului a precizat că va relua procedura, iar proiectul va fi refăcut la virgulă, lucru care s-a şi întâmplat. „Se reia procedura de la ultimul punct. Am parcurs cele patru etape, iar acum ne aflăm la ultima, cea de consultare şi informare a cetăţenilor. Am fost de două ori la Prefectură, împreună cu toţi cei implicaţi şi am pus lucrurile la punct, astfel încât să nu mai existe nici o problemă“, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Natalia Intotero, nominalizată pentru șefia Mediului, Apelor și Pădurilor

PSD și-a definitivat lista de miniștri pentru noul Executiv. Social-democrații au propus 11 reprezentanți care…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Dragilor, lăsați tot ce aveți în mână și ascultați aici, că e bombă! Cică se…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Alin Vasilescu, managerul Spitalului de Urgență Petroșani Pentru că a reușit, cu o finanțare…

11 ore ago

Bulina neagră

Nicușor G., din Petroșani Pentru că a fost condamnat de mai multe ori pentru consum…

11 ore ago

Investiție masivă în județul Hunedoara: Rețelele de apă și canalizare se modernizează cu bani europeni. Ce se întâmplă cu tarifele populației

Județul Hunedoara face pași importanți spre modernizarea infrastructurii de utili­tăți. Proiectul Regional de dezvoltare a…

11 ore ago