Piaţeta din faţa Prefecturii va purta numele Regele Mihai

Piaţeta din faţa Palatului Administrativ din Deva, care adăposteşte sediile Consiliului Judeţean şi Prefecturii Hunedoara, având în apropiere şi imobilul unde a locuit Petru Groza, va purta numele Regelui Mihai I, în semn de respect faţă de personalitatea fostului suveran, a anunţat ieri primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

Potrivit primarului, piaţeta din faţa a două sedii de instituţii de interes judeţean este locul potrivit pentru ca oamenii să-şi aducă aminte de Regele Mihai I, dar şi de momentul când fostul prim-ministru Petru Groza l-a silit pe rege să abdice. „Voi propune Consiliului Local al municipiului Deva ca piaţeta din faţa sediului Prefecturii Hunedoara să poarte numele Regelui Mihai I al României. Sunt mai multe motive, iar primul este că ne aflăm într-o zonă foarte importantă – Palatul Administrativ, în care îşi desfăşoară activitatea Prefectura şi Consiliul Judeţean Hunedoara. Al doilea motiv este că în imediata apropiere se află casa lui Petru Groza, cel care, silit de ruşi, l-a determinat pe rege să plece într-un lung exil. Cred că este momentul să ne asumăm istoria, cu bune şi rele, şi să nu repetăm greşelile trecutului“, a declarat primarul municipiului Deva.
Acesta a participat la o ceremonie în care, la Monumentul Luptătorilor Anticomunişti din Deva, au fost depuse coroane de flori în memoria Regelui Mihai, din partea administraţiei publice locale. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce papagali sunteți. De când atâta preocupare de regi și regine, monarhia la noi în tara nu a prea fost recunoscuta iar acum brusc suntem dărâmați... Asta dacă putea ne vindea pe toți.

  • Corect este piata MS Regele Mihai I. Buna initiativa defavorabila comunistiilor de Petre Groza , Iliescu, Dragnea.l si toti din PCR,FSN si PSD

  • Si Bucuresti va avea piata MS Regele Mihai I in loc de liata Victoriei a spus primarul general al capitalei Gabriela Firea. Frumos!

  • Eu v-am zis intr-un articol anterior de regele de carton voi nu ca betmen, betmen regele in sus regele in jos sa va spalati pe cap cu el!!

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

o oră ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

13 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

13 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

16 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

21 de ore ago