Categories: Actualitate

Petru Mărginean va fi exclus din PNL

Natalia Bumbac

Astăzi, liberalii deveni au pe ordinea de zi, printre altele, şi excluderea fostului primar al municipiului Deva, Petru Mărginean  (foto), din partid. Surse din PNL susţin că Biroul Politic Local al PNL Deva va vota pentru excluderea acestuia din formaţiunea politică, motivul fiind acela că nu s-a aliniat disciplinei de partid. Mai exact, conducerea PNL Hunedoara susţine că Mărginean a fost  atenţionat să nu mai conteste mandatul de primar al lui Mircia Muntean, dar că el nu s-a conformat. În aceste condiţii, soarta fostului edil pare pecetluită.
Nu s-a supus politicii de partid
Contactat, Florin Roman, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL, a declarat că a avut mai multe discuţii cu Petru Mărginean şi i-a explicat acestuia că nu poate, nici ca persoană fizică, fiind membru PNL, să conteste mandatul actualului primar al Devei. „Petru Mărginean nu a înţeles că nu mai poate face acest lucru ca liberal. El nu a priceput că trebuie să se supună politicii de partid şi, ca atare, s-a hotărât să fie exclus din partid”, a declarat Florin Roman pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Întrebat dacă vrea la sondaje
Contactat, Petru Mărginean a afirmat că nu a fost informat despre această măsură. „Am primit invitaţie la şedinţă (n.r.-şedinţa Biroului Politic Local al PNL Deva), dar nu pot să particip, fiind în concediu. Dacă va fi aprobată propunerea de excludere a mea din partid, o voi comenta la momentul potrivit. Însă, eu ştiu că înainte de excludere mai există şi alte sancţiuni, avertismentul sau mustrarea directă. Luni, am fost întrebat dacă vreau să particip la sondajele pentru alegerile parlamentare. Mi-am dat acordul, ca, după câteva zile, să se ajungă la propunerea de a fi exclus. Ştiţi cum e, va fi decizia lor, dragoste cu forţa nu se poate”, a declarat Petru Mărginean pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. De fapt, liberalii hunedoreni nu l-au mai vrut candidat pe Mărginean pentru Primăria Deva, iar de aici s-a ajuns la situaţia respectivă. Florin Roman a declarat în repetate rânduri că vrea şi alţi candidaţi pentru Primăria Deva, în afară de Mărginean.
Poate contesta decizia
Petru Mărginean a contestat decizia Judecătoriei Deva prin care a fost validat mandatul de primar al lui Mircia Muntean. Fostul edil nu a contestat rezultatele alegerilor pentru funcţia de primar. În plângerea formulată, el a cerut justiţiei să lămurească situaţia lui Muntean, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu, la patru ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de şase ani, precum şi plata în solidar a peste 330.000 de dolari.
Judecătoria Deva a respins, pe fond, cererea lui Mărginean, care a făcut contestaţie la decizie. În data de 10 iunie, Mircia Muntean a fost condamnat pe fond la doi ani de închisoare cu executare pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, la care se adaugă cei patru ani cu suspendare, ceea ce duce la o pedeapsă de şase ani de închisoare. Muntean a contestat decizia cu apel la completul de cinci judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Liderul interimar al PNL Hunedoara a mai declarat că propunerea de excludere votată de liberalii deveni va trebui să fie validată de Biroul Executiv Judeţean, Mărginean fiind membru simplu al PNL. Potrivit purtătorului de cuvânt al PNL Hunedoara, Oana Frânc,
deciziile forului judeţean pot fi contestate la Comisia de arbitraj a PNL. Petru Mărginean este membru PNL din octombrie 2014.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pink Floyd de Alba Iulia il vrea pe Mircica la sefia PNL, ce nu se intelege ?
    Acum ca e fecior si s-a lasat si de beutura e numai bun de ginerica.
    Dar cum si devenii sunt tot romani, Caragiale sa traiasca !!
    Cu Mircia, Deva o sa fie mai ceva ca New York - ul.
    Iar judetul, cu Nistor, al 27 - lea canton al Elvetiei.

    Cat despre Petrica, isi merita soarta. Nu a ascultat melodia "Petrica, Petrica", melodie lansata de rapsodul banatean Petrica Moise.

    Asta-i PNL-ul. Asta-i politichia romaneasca, neamule.

Recent Posts

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

9 ore ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

9 ore ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie din zonă s-a gândit să facă bani din postura…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că zi și noapte a coordonat acțiunile de deszăpezire…

o zi ago