Preşedintele organizaţiei PMP Hunedoara, Haralambie Vochiţoiu, şi-l doreşte în echipă pe preşedintele demisionar al sindicatului reprezentativ la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, Petre Nica (foto).
Senatorul Vochiţoiu a şi lansat o ofertă fostului lider sindical de a se alătura partidului, în condiţiile în care şi Constantin Jujan, fost director general al CEH, s-a înscris în PMP. Prietenia dintre Jujan şi Nica este de notorietate încă din vremea când se aflau pe poziţii „adverse”, în condiţiile în care unul reprezenta sindicatul, iar celălalt administraţia.
„Eu aş fi foarte încântat dacă domnul preşedinte Petre Nica ar veni coechipier cu mine. Este un om valoros, are o activitate publică consistentă în spate şi este unul din oamenii care cunosc cu adevărat problemele Văii Jiului, ale mineritului din Valea Jiului, şi mi-l doresc în partid. Nu am vorbit cu dumnealui până acum, cu această ocazie îi fac public invitaţia de a se alătura unui partid care vrea să mişte lucrurile în bine în Valea Jiului, în judeţul Hunedoara şi în România”, spune Haralambie Vochiţoiu, preşedintele PMP Hunedoara.
Petre Nica a demisionat din funcţia de preşedinte al Sindicatului „Muntele“, organizaţie care reprezintă interesele a peste 3.000 de mineri şi energeticieni.
Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…
Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…
Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului. La fața locului, colegii noștri s-au…
Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…
Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…
În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…