Categories: Comunitate

Peștișu Mic: Se plantează viitorul verde

Magdalena Șerban

Rar se mai aude vestea cum că o administrație publică locală sau vreun ocol silvic privat ar lua în calcul să demareze acțiuni de reîmpădurire, în condițiile în care fondul forestier necesită revigorare în multe zone din județ. La Peștișu Mic s-a dat tonul.

Ce ar fi oamenii fără natură și natura fără oameni?
„Primăria comunei Pestișu Mic, în colaborare cu Regia Publică Locală Oco­lul Silvic Ținutul Pădurenilor R.A., au inițiat prima acțiune de reîmpă­du­rire la nivelul unității administrativ-teritoriale, după foarte mult timp. În etapa de debut au fost vizați 3.000 de puieți de stejar, însă demersul va continua. Ne dorim cu toții ca peste ani, copiii noștri să nu fie puși în situația de a nu mai avea pădure în jur. Un copac nu crește de azi pe mâine, așa că trebuie să gândim în perspectivă. Asta, dacă ne pasă de ce va urma. Nu putem trăi doar în prezent, fără să plătim un preț viitor. Și chiar nu vrem ca urmașii noștri să fie pedepsiți pentru indife­rența și comoditatea noastră. Nu e cazul. Mesajul nostru este unul ce subliniază cultul responsabilităţii în timp, dar şi promovarea, în rândul tinerilor mai cu seamă, a ideii pentru o viaţă sănătoasă, cu un aer curat şi ne­poluat. Plus o resursă pentru lemnul de foc ce va genera o criză, dacă situația nu e gestionată responsabil. Primăria deține circa 734 de hectare de pădure, date în administrare și pază celor de la ocolul silvic. Deja există o problemă cu lemnul, pe unele porțiuni, iar activități de reîmpădurire nu s-au făcut și sunt absolut necesare. De când am venit la conducerea locală, tot ce am înfăptuit a însemnat tăiere de regenerare, nimic mai mult. Am optat pentru tăiere din pășunile împădurite, și nu din pădurea propriu-zisă. Sperăm astfel în oferirea unui imbold pentru educarea tinerei generaţii în spiritul protecţiei mediului, prin implicarea ei activă. Copacii sunt o parte vitală a arealului în care trăim. Vă invit pe fiecare să plantați măcar un copac, dacă doriți și aveți posibilitatea. Noi mergem mai depare cu ce am început”, a spus Daniel Dobruţchi (foto), primarul din Peștișu Mic. Îndemnul edilului local este unul încurajat de date oficiale, deoarece potrivit statisticilor de specialitate, România ocupă locul 13 din punct de vedere al procentului de împădurire, situându-se cu 5,1 pro­cente sub media europeană de 32,4 la sută. Din punct de vedere al suprafeţei de pădure raportată la numărul de locuitori, țara noastră se situează pe locul 10 la nivel european cu 0,30 ha/lo­cuitor, primele poziții fiind ocu­pate de ţările nordice (Finlanda, Suedia şi Norvegia). Să nu mai punem la so­coteală că un hectar de pădure puri­fică, într-un an, 18 milioane metri cubi de aer și tot un copac are nevoie de 80 de ani să ajungă la maturitate.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

2 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

3 zile ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

3 zile ago