Categories: Comunitate

Peste 4 milioane de lei, alocate Spitalului Judeţean

Oana Mihnea
Magdalena Şerban

Una dintre cele mai importante finanţări din bugetul Consiliului Judeţean din acest an priveşte Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva. Pentru 2015, Spitalului Judeţean i-a fost alocată suma de 4,3 milioane de lei, mai puţin cu 200.000 de lei faţă de anul trecut. „Consiliul Judeţean consider că şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte sprijinul financiar pentru o bună activitate la Spitalul Judeţean Deva. Eu cred că de astăzi (nr. vineri), personalul va fi mai mulţumit“, a declarat Dorin Gligor, vicepreşedinte al CJ Hunedoara.

Deşi suma de bani alocată este mai mică decât în anul precedent, conducerea spitalului va încerca să se descurce cu această finanţare. „Cu anumite rezerve, vom încerca să realizăm tot ce ne-am propus pentru 2015. Cert este că, pentru primele nouă luni ale anului, suntem asiguraţi. Sper totuşi că vom mai primi ceva bani la rectificare. Cea mai importantă investiţie pe care trebuie să o facem este legată de secţia de radiologie a spitalului, unde trebuie schimbată aparatura medicală, pentru că este veche de 15 sau 20 de ani. Costurile în acest caz ajung la 1,5 milioane de lei“, a precizat Călin Laza (foto), managerul Spitalului Judeţean Deva.
Vestea cea bună ţine de faptul că în acest an, se va relua alocarea tichetelor de masă pentru salariaţi, încetată în 2011 şi pusă pe seama lipsei fondurilor disponibile, la pachet cu un cadru legislativ nepermisiv. Potrivit managerului spitalului, Călin Laza, este un drept de care vor beneficia cei circa 1.200 de angajaţi ai unităţii. Potrivit acestuia, prima acordare a tichetelor de masă din anul curent se va face în  data de 15 martie, pentru luna februarie.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Revoluția în Urologie la Clinica Dr. Covaciu: Cum poți trata Adenomul de Prostată în 10 minute, fără bisturiu.

Clinica Dr. Covaciu introduce în arsenalul său tehnologia Rezūm – tratamentul cu vapori de apă…

4 ore ago

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

13 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

13 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

16 ore ago

Bulina albă

Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…

16 ore ago

Bulina neagră

Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…

16 ore ago