Categories: Actualitate

Peste 200 de accidente de muncă în Valea Jiului

Dana Istudor

De la începutul anului şi până în prezent, în Valea Jiului au fost înregistrate peste 200 de accidente de muncă, marea majoritate a acestora producându-se în industria minieră.
În aceeaşi perioadă au fost înregistrate şi patru accidente mortale, câte unul în minerit, construcţii, exploatarea lemnului, respectiv administraţia locală. „În afara celor patru accidente mortale, am înregistrat şi un eveniment soldat cu invaliditate, în sectorul de activitate confecţii metalice, dar cele mai multe accidente urmate de incapacitate temporară de muncă au rămas tot în industria minieră. Pe locurile următoare se clasează construcţiile, prelucrarea lemnului, fabricarea mobilei şi paza unor obiective”, a precizat Ileana Bodea, şef Serviciul Sănătate şi Securitate în Muncă Petroşani.

Multe, dar nu grave
După groaznicul accident de la Mina Petrila, din 15 noiembrie 2008, numărul accidentelor de muncă raportate în mineritul Văii Jiului a crescut simţitor. Inspectorii de muncă susţin că abia acuma s-a intrat în normalitate, în condiţiile în care minerii au devenit mai responsabili, iar şefii lor au început să declare cu adevărat toate evenimentele de muncă. „Comparativ cu situaţia înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, se poate spune că numărul accidentelor de muncă înregistrate în cadrul unităţilor miniere componente ale Companiei Naţionale a Huilei a crescut cu câteva procente bune. Consider că această creştere se datorează faptului că, după accidentul colectiv de muncă de anul trecut de la EM Petrila, au început să fie declarate chiar toate evenimentele de muncă. Cred că abia acum am intrat în normalitate şi numărul de accidente din acest an reprezintă cu adevărat situaţia reală. Din păcate, a fost nevoie să avem parte de nefericitul eveniment de acum un an de la Mina Petrila, pentru a respecta legile privind securitatea muncii. Mai bine să fie raportate toate accidentele uşoare şi să nu ajungem la evenimente foarte grave”, a mai declarat Ileana Bodea.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago