Categories: Comunitate

Hunedorenii au depus sute de plângeri la ITM

Loredana Goangă
Maximilian Gânju

Anul trecut, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara au fost primite sute de sesizări din partea angajaţilor. Cele mai multe dintre acestea sunt legate de neachitarea salariilor.

Peste 700 de sesizări  şi reclamaţii
Pe întreg parcursul anului 2013, inspectorii de muncă hunedoreni au avut de soluţionat 769 de reclamaţii, numărul acestora fiind cu câteva zeci mai mare faţă de 2012. „Dintre reclamaţiile înregistrate anul trecut, cele mai multe fac referire la drepturile salariale neacordate de către angajatori, însă au existat şi plângeri legate de neacordarea concediului de odihnă, nerespectarea timpului de muncă, neacordarea sporurilor, sau neîntocmirea contractelor de muncă în forma scrisă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Istrate.
Potrivit aceluiaşi purtător de cuvânt, de la începutul anului 2014 şi până în prezent, 70 de angajaţi s-au plâns de nereguli întâlnite la locul de muncă. Având în vedere perioada de soluţionare, o parte dintre acestea au fost deja rezolvate.

Accidentele de muncă n-au crescut
Pe de altă parte, un bilanţ al SSM Petroşani, serviciu din cadrul ITM Hunedoara, arată că în anul 2013, numărul accidentelor de muncă produse în industria Văii Jiului a fost aproape la fel ca în 2012. „Putem spune că anul 2013 a fost aproape identic cu anul 2012, în ceea ce priveşte numărul şi gravitatea accidentelor de muncă. Astfel, anul trecut am înregistrat 174 de accidente, iar în 2012 au fost 173. În acelaşi timp, au fost patru accidente mortale, la fel ca şi în 2012. De asemenea, în fiecare dintre ultimii doi ani am avut câte un accident colectiv de muncă, soldat fiecare cu câte trei victime. Din fericire, ambele nu au fost deosebit de grave, fiind înregistrate doar incapacităţi temporare de muncă. Pe de altă parte, anul trecut a crescut numărul încadrărilor în invaliditate, având de rezolvat dosare chiar şi din anul 1980”, a precizat Ileana Bodea, şeful SSM Petroşani.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • uni patroni din valeajiului nu dau nici acuma salarul minim ,adica firma de paine si panificatie NIKPROD S.R.L. DIN PETROSANI, IMN SPATELE GARI PETROSANI . NICI 800 LEI NU ACORDA ANGAJATILOR DESI OAMENI LUCREAZA SI SAMBATA SI DUMINICA UIDE TREBUIE SA SE FACA RECLAMATI LA ITM HUNEDOARA ////?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un proiect rămas fără piștari din puș­cu­lița statului este pe cale să stârnească și mai…

34 de minute ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost aleasă prim-vicepreședinte a femeilor social-democrate…

41 de minute ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că este la un pas de a ajunge în…

43 de minute ago

Arestat după ce a vândut droguri într-un local din Deva

Procurorii Direcției de Investigare a In­frac­țiunilor de Criminalitate Organizată și Te­ro­rism – Biroul Teritorial Hunedoara…

43 de minute ago

Solicitările la 112 pe perioada caniculei, creștere cu 10 la sută în județ

Șeful DSU, Raed Arafat, a îndemnat ca în perioada de caniculă și mai ales în…

46 de minute ago

Directorul unei firme, prins cu amanta, și-a amenințat soția că o omoară

Bărbatul de 47 de ani, din Petrila, a fost acuzat de săvârșirea infracțiu­nilor de amenințare…

46 de minute ago