Categories: Comunitate

Angajaţii hunedoreni îşi reclamă patronii

Nicoleta Popa

Dacă în 2008 treceau mai uşor cu vederea întârzierile salariale sau neplata orelor suplimentare, în faţa crizei, angajaţii ţin la fiecare bănuţ. Astfel, de la începutul anului, aproape 800 de hunedoreni şi-au reclamat angajatorii la Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, cu 200 mai mulţi ca anul trecut. De exemplu, numai în luna octombrie au fost înregistrate peste 80 de reclamaţii.

Nu plătesc salariile
Cele mai multe sesizări îi vizează pe angajatorii care nu au plătit lefurile la timp sau pe cei care au tăiat alte drepturi financiare, precum plata orelor suplimentare. Astfel, aproape 40 de hunedoreni au reclamat în luna octombrie faptul că angajatorii nu le-au plătit salariile la timp, iar alţi 11 se plâng că patronii au refuzat să îi angajeze cu carte de muncă, obligându-i să lucreze la negru. Unora dintre salariaţii hunedoreni le-a fost refuzat de asemenea şi dreptul la concedii de odihnă, în acest sens, înregistrându-se şase reclamaţii. Printre plângerile acestora se numără şi refuzul şefilor de a le acorda concedii medicale, dar şi faptul că atunci când au vrut să părăsească un loc de muncă, patronii au refuzat să le dea carnetele de muncă (n.r.-10 reclamaţii). Directori, de firme hunedoreni se pare că au probleme şi în ceea ce priveşte eliberarea de adeverinţe, şase persoane reclamând acest lucru în luna octombrie, la ITM Hunedoara.

Firme sancţionate
În luna septembrie, inspectorii ITM Hunedoara au controlat peste 200 de firme din judeţ şi au fost sancţionaţi mai mult de 100 de angajatori, aplicându-se astfel amenzi în valoare de 119.500 lei. „Principalele nereguli constatate sunt la firmele de construcţii sau la cele din domeniul serviciilor. Cele mai multe abateri au fost găsite în ceea ce priveşte nerespectarea drepturilor salariale, adică în proporţie de peste 60 la sută din totalul neregulilor. Angajatorii au explicat faptul că nu şi-au plătit salariaţii, deoarece nu au bani, şi asta din cauză că nu au primit sumele datorate de la alte societăţi cu care lucrează”, a declarat şeful Serviciului Corp Control Relaţii de Muncă, din cadrul ITM Hunedoara, Cristian Moise.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

4 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

4 ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

4 ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

4 ore ago

Protest la Tribunal

Finanțiștii au protestat săptămâna trecută, acum este rândul celor de la Tribunalul Hunedoara să arate…

4 ore ago