Categories: Fara bascalie

Psihologia financiară

Acum, nu ştiu dacă asta e o expresie potrivită, dar alta nu am găsit şi e oricum suficient de bună, pentru ca dumneavoastră să înţelegeţi unde bat.
Senatorul Dan Radu Ruşanu, finanţist de forţă, îmi povestea cu câteva zile în urmă, o istorioară adevărată, pe care a aflat-o de la Mugur Isărescu. Acţiunea, ca să zic aşa, se petrece în Anglia, acolo unde buletinul meteo este foarte important, dat fiind că plouă des. Ei bine, într-o zi, cei de la meteo s-au înşelat şi au previzionat timp frumos, motiv pentru care londonezii au plecat de acasă fără umbrele. Dar… ghinion! A venit ploaia şi multă lume s-a adăpostit – ghinion! – sub copertina unei bănci. Alţii, văzând îngrămădeala, au interpretat totul ca fiind coadă la bancă. De ce să fie coadă la o bancă, dacă nu ca să scoţi banii…? Aşa că lumea, speriată, a asaltat literalmente ghişeele băncii respective, peste tot prin ţară. Rezultatul? Într-o săptămână, banca a fost în faliment.
Această istorioară, veselă pentru ascultător şi tragică pentru bancă, venea ca răspuns la o întrebare a mea, legată de maniera în care ar reacţiona pieţele financiare la instalarea unui guvern stabil la Bucureşti. Cred că nu mai e nevoie să bat apa în piuă şi să despic firul în patru – evident că România ar fi mai bine cotată, dacă ar exista un executiv care să nu fie rodul unor ambiţii, ci al unei majorităţi parlamentare bine structurate. Pentru că am uitat să vă spun… Un guvern stabil înseamnă un guvern cu majoritate parlamentară clară, neexpus adică unor permanente hărţuiri sau fără riscul de a fi invalidat de Parlament. Care Parlament, probabil ştiţi, este garantul democraţiei în orice ţară. Imperfectă sau nu, totuşi, democraţia românească funcţionează şi eu unul refuz să mă gândesc că ar fi indivizi care să gândească, cum că pe vremea abuziv împuşcatului era mai bine, deci, nu ar strica un alt abuziv.
Acum, mâine vom vedea dacă românii se vor adăposti de ploaie sub copertina unei bănci ghinioniste sau buletinul meteo va fi corect şi oamenii vor avea umbrele…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • de cand Dan RAdu Rusanu e finantist de fortă ? PAi asta a furat tot ce se poate fura. Nu a lucrat la privat o zi dar e specialis in tunuri si tepe!!!!

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

24 de ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

24 de ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

24 de ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago