Categories: ActualitateFlash

Peste 180.000 de apeluri false la 112 anul trecut în judeţ

Oana Mihnea

Ieri, la Deva, la fel ca în alte oraşe ale ţării, a fost sărbătorită „Ziua Europeană 112“. Cu acest prilej, a fost prezentată o statistică de la nivelul Centrului Judeţean pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, vizând numărul apelurilor la 112 efectuate la noi în judeţ. Multe dintre acestea au fost alerte false.

Se risipesc resurse importante
Potrivit datelor furnizate de maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, în judeţ au fost efectuate, anul trecut, 287.727 apeluri prin numărul unic de urgenţă 112. Dintre acestea, 183.881 au fost apeluri false, însemnând un procent de 63,9 la sută din total. Din cele 103.846 apeluri viabile, 60 la sută au fost direcţionate către Serviciul de Ambulanţă, 16 la sută către pompieri şi Inspectoratul de Poliţie, patru la sută către Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, iar 450 de solicitări au fost date în sarcina salvamontiştilor hunedoreni. „Este adevărat că două din trei apeluri la 112 sunt false. Din păcate, se risipesc resurse şi sunt mobilizaţi oameni pentru situaţii care nu există. Poate până acum nu am reuşit să îi facem pe cetăţeni să conştientizeze importanţa apelării numărului unic de urgenţă doar atunci când este nevoie dar ne vom concentra de acum înainte să reuşim acest lucru. Întotdeauna este nevoie de o cooperare perfectă între toate instituţiile implicate. Şi aici aş vrea să dau două exemple de situaţii grave cu care ne-am confruntat anul trecut. Este vorba despre incendiul de la spitalul din Simeria, când în două ore au fost mutaţi toţi pacienţii la alte trei spitale din judeţ. A doilea caz a fost acela când am avut o alertă falsă cu bombă la un liceu din municipiul Hunedoara. Din fericire, toate le-am gestionat cu succes“, a declarat Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Timp de câteva ore, în Piaţa Unirii din Deva au fost expuse publicului toate autospecialele de intervenţie, echipamente şi câinii salvatori din dotarea tuturor instituţiilor implicate în desfăşurarea serviciului 112.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

23 de ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

23 de ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

2 zile ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

2 zile ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

3 zile ago