Salvatorii au fost puşi pe drumuri degeaba, iar în tot acest timp, persoane aflate în dificultate aveau nevoie de ajutor. Pentru a putea filtra măcar o parte a acestor apeluri, dispecerii de la ISU SMURD şi Ambulanţă sunt pregătiţi în cadrul unui proiect european intitulat „Un minut poate salva o viaţă“. Proiectul derulat la nivel european îşi propune să dezvolte competenţele dispecerilor, iar selecţia lor să se facă pe criterii de calificare personalizate pentru complexitatea acestei vocaţii. La final, specialiştii vor elabora un Manual-ghid de bune practici în care vor fi specificate metode şi tehnici psihologice de îmbunătăţire a abilităţilor de comunicare cu apelantul. (M. Gânju)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…