Categories: Actualitate

„Pescuiţi” de poliţişti şi duşi în carantină

Un nou caz de ”evadare” din autoizolare a fost descoperit de poliţiştii din Vulcan. Oamenii legii l-au verificat pe individ pentru a se stabili dacă respectă autoizolarea şi au descoperit că ieşise ”pentru a lua aer”. Incidentul a avut loc tot în municipiul Vulcan iar cel verificat, un bărbat de 42 de ani, din localitate, a fost identificat în faţa blocului.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Vulcan au verificat şi o altă persoană aflată în izolare, un tânăr de 19 ani, din localitate, aflat în evidenţa D.S.P. Hunedoara. Nici acesta nu a fost găsit la adresa declarată pentru izolare. ” În urma verificărilor efectuate în teren, tânărul a fost identificat pe strada Parângului, din Vulcan, acesta declarând verbal faptul că a părăsit domiciliul pentru a se deplasa la un magazin, pentru cumpărături”, a informat IPJ Hunedoara.
După informarea D.S.P. Hunedoara, cei doi au fost duşi într-un centru de carantină instituţionalizată şi urmează a fi sancţionaţi contravenţional. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

După 34 de ani, acolo unde ne e locul!

Corvinul Hunedoara este in Liga1. Visul a devenit realitate. Felicitari primarului Dan Bobouţanu, echipei, pentru…

7 ore ago

Decorațiuni de grădină pentru spații mici: cum să maximizezi inteligent fiecare metru pătrat

Ai un balcon îngust, o terasă mică sau o curte compactă în fața casei? Nu…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A crezut că dă no­ro­cul peste el și a tocat o mică avere într-o sin­gură…

10 ore ago

Bulina albă

Mihai Bursuc, sportiv Pentru că a obținut un onorant loc patru la Campionatele Europene de…

10 ore ago

Bulina neagră

Alexandru B., din Vulcan Pentru că a fost prins de mai multe ori conducând fără…

10 ore ago

Cum a câștigat un hunedorean lupta cu birocrația după ce „poștașul” ar fi semnat în locul lui

O eroare aparent banală de la Di­recția de Finanțe – omiterea unei scări de bloc…

10 ore ago