După efectuarea semnalului regulamentar de oprire, şoferul a accelerat, a rulat pe un drum accidentat nemodernizat, după care a abandonat autovehiculul într-o pădure de pe raza municipiului Vulcan.
”În autovehicul, împreună cu tânărul se mai afla o tânără în vârstă de 20 de ani, din Aninoasa. În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că ambii ocupanţi ai maşinii figurau cu menţiuni de izolare la domiciliu, iar cel aflat la volan nu este deţinător permis de conducere”, a precizat IPJ Hunedoara. Cei doi tineri au fost duşi într-un centru de carantină şi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, fiecare. (M. Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…