Categories: Actualitate

Urmărit şi prins de poliţişti, după ce n-a oprit la semnal

Maximilian Gânju

Un tânăr care conducea fără permis a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor rutieri din Vulcan, însă n-a scăpat de răspundere.

Incidentul a avut loc miercuri seara, pe DN 66A, pe raza localităţii Aninoasa, iar poliţiştii din Vulcan au efectuat o acţiune de verificare în trafic. Echipajul de poliţie a făcut semn şoferului unui autoturism să oprească pentru control, însă acesta a ignorat semnalele poliţiştilor şi a accelerat în speranţa că va scăpa. Oamenii legii au plecat în urmărirea autoturismului şi după circa un kilometru au reuşit să-l blocheze în trafic, iar la verificarea actelor au constatat că individul aflat la volan avea motive serioase să fugă.
”Poliţiştii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroşani, care conducea un autoturism pe DN66A, în localitatea Aninoasa, fără a poseda permis de conducere. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar de cercetare penală”, au precizat reprezentanţii IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un afacerist din zonă a fost lă­sat cu conturile aproa­pe goale…

2 ore ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, manager Spitalul municipal Brad Pentru că, pentru prima dată, Spitalul Municipal Brad va…

2 ore ago

Bulina neagră

B.N., din Dolj Pentru că a fost prins după ce a furat în repetate rânduri…

2 ore ago

Concurs pentru 20 de posturi de director general la Casele județene de sănătate; post scos la concurs și pentru CAS Hunedoara

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a organizat concurs pentru postul de director general în…

2 ore ago

Speranțe pentru sute de deveni: 132 de locuințe sociale pe strada Depozitelor vor fi date în folosință anul viitor

Municipiul Deva face un pas major în sprijinirea persoanelor aflate în difi­cul­tate, prin avansarea lucrărilor…

2 ore ago

Sfântă Liturghie aniversară. Comunitatea din Rapoltu Mare l-a sărbătorit pe părintele paroh Mircea Costa

Magdalena Șerban Părintele Mircea Costa, parohul eno­ri­așilor greco-catolici din Rapoltu Mare, a fost sărbătorit duminică,…

2 ore ago