Carmen Cosman
Terenul pe care a funcţionat Exploatarea Minieră Dâlja este tot mai solicitat de investitori. După ce perimetrul minier a fost ecologizat, terenul a stârnit interesul mai multor oameni de afaceri, iar acum, un alt investitor vrea să amenajeze aici o pescărie.
Constantin Faltinki a solicitat administraţiei publice din Petroşani să îi concesioneze o parcelă de teren de 1.815 mp, iar consilierii locali au fost de acord. Reprezentanţii Primăriei Petroşani spun că acordarea concesiunii este justificată de faptul că, prin încasarea redevenţei şi a taxelor şi impozitelor, cresc veniturile către bugetul local al municipiului Petroşani. Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că terenul va fi concesionat prin licitaţie publică, iar valoarea redevenţei de la care va porni licitaţia va fi calculată în conformitate cu HCL 155/2007.
Exploatarea Minieră Dâlja s-a închis în anul 1999, iar lucrările de închidere şi ecologizare a perimetrului minier au fost finalizate în anul 2006 şi au costat circa şapte milioane de lei. Cele 12 hectare de teren ecologizate au fost puse la dispoziţia celor care au dorit să-şi deschidă afaceri în zonă.
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…
Un grav accident rutier s-a produs astăzi, 10 aprilie 2026, pe DN66, în localitatea Sântămăria-Orlea,…
Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…